La Cinema „Victoria” din Iaşi rulează până pe 23 aprilie 2015, documentarul „Sarea pământului”, care prezintă portretul cunoscutului fotograf brazilian Sebastião Salgado. Pelicula a fost realizată de regizorul Juliano Ribeiro Salgado, fiul marelui fotograf, şi de regizorul Wim Wenders. Despre Sebastião Salgado am aflat în cadrul celei de-a 119-a întrevederi a Clubului Fotografilor din Iaşi din luna aprilie 2014, într-o prezentare a lui Bogdan Toma. Primul lucru care m-a impresionat la marele fotograf a fost acela că cel de-al doilea copil al său a fost diagnosticat cu Sindromul Down. Având susţinere din partea soţiei, personajul principal al peliculei a reuşit să-şi continue activitatea sa fotografică, în ciuda problemelor pe care le-a avut de înfruntat. Apoi, am remarcat dăruirea sa pentru fotografie, gândindu-mă la câte pericole s-a expus de-a lungul expediţiilor sale de-a lungul vieţii. Mi-a atras atenţia emoţia pe care o afişa când îşi amintea şi relata de chinurile groaznice ale oamenilor din Ruanda, Kuwait sau Iugoslavia. Prin intermediul fotografiilor prezentate în documentar, Sebastião Salgado reuşeşte să aducă în atenţia spectatorului episoade triste din viaţa şi istoria unor popoare. Nu de puţine ori, el face referire la „specia umană plină de răutate”. Filmul se încheie într-o notă optimistă, prezentând locurile natale din Brazilia, pe care fotograful, alături de soţia sa, le-a reîmpădurit, redând astfel viaţă pământului arid. Recomand filmul în primul rând pasionaţilor de fotografie, dar şi celor care doresc să afle mai multe despre un OM care a reuşit să schimbe unele lucruri prin intermediul fotografiei şi să atragă mai multe semnale de alarmă pentru omenire. (Constantin Ciofu)
Anterior
Următor