Din nou, toamna

Toamna calendaritică a venit demult la noi, şi parcă mai ieri frunzele copacilor care astăzi cad, ieşeau din crengile verzi. O plimbare prin parc sau prin pădure poate însemna pentru sufletul oricui prilej de bucurie. Este minunat cum natura creată de Dumnezeu îşi schimbă înfăţişarea. Soarele nu mai arde ca în lunile de vară, iar răcoarea serii se simte de îndată ce se lasă întunericul. Toamna îmi aduce aminte de începutul şcolii, de agitaţia oraşului, care, parcă se dezmorţeşte deodată. Dacă în anii trecuţi puteam asocia acest sezon cu ploaia, acum observăm că timpul este prielnic pentru o excursie sau un pelerinaj. Să ne bucurăm de frumuseţea toamnei, de florile şi de veşmântul auriu al frunzelor peste care se va aşeza în curând matia de zăpadă.