La Biserica „Sfânta Muceniţă Pelaghia” – Montecatini Terme, Protopopiatul Toscana, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, a avut loc miercuri, 26 octombrie 2016, vernisajul expoziţiei de fotografie „Pelerin la Hadâmbu”. Cele 30 de lucrări sunt realizate de Nicu Apostu, Marius Balan, Constantin Ciofu, Mirela Grosu, Gheorghiţă Nemţanu, Cristian Vidraşcu, Cristian Ţibu, membri ai Clubului Fotografilor Iaşi care îşi desfăşoară activitatea la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Despre fotografiile din expoziţie, realizate la Mănăstirea Hadâmbu şi în apropierea acesteia a vorbit Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi. „Fotografiile de faţă sunt realizate în ultimii ani la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, în mai multe anotimpuri, cu prilejul diferitelor evenimente religioase şi nu numai. Am dorit ca, pe lângă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, să aveţi o imagine a Mănăstirii Hadâmbu şi a lucrurilor minunate care sunt ridicate acolo de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul aşezării monahale”, a spus Constantin Ciofu, organizatorul expoziţiei. După mulţumirile adresate Clubului Fotografilor Iaşi de preotul paroh Matei Tulan, cei prezenţi au primit câte o fotografie pentru a-şi aminti de acest eveniment. Lucrările din expoziţia „Pelerin la Hadâmbu” sunt printate pe material PVC flexibil, fiind expuse pe gardul bisericii ortodoxe din Montecatini Terme. Aceasta este expusă la Montecatini până pe 11 noiembrie 2016.
Lună: octombrie 2016
Expoziţia de fotografie „Pelerin la Hadâmbu”
Nicu Apostu, Marius Balan, Constantin Ciofu, Mirela Grosu, Gheorghiţă Nemţanu, Cristian Vidraşcu, Cristian Ţibu
Adresa: Via VOLTURNO Nr. 26 – Montecatini Terme
O nouă tură foto la Memorialul Ipoteşti
Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos, octombrie 2016
Oraşul rugăciunii, Iaşi – 2016
Odoare în semn de recunoştinţă pentru Catedrala Mitropolitană din Iaşi
Sfânta Cuvioasă Parascheva este cunoscută pentru minunile pe care le săvârşeşte necontenit în viaţa pelerinilor. Cei ce reuşesc să ajungă la Iaşi pentru a săruta sfintele ei moaşte îşi arată mulţumirea pentru toate binefacerile revărsate de Ocrotitoarea Moldovei.
Sunt şi credincioşi ortodocşti care în fiecare an îşi arată recunoştinţa faţă de Sfânta Parascheva prin odoarele sfinte pe care le oferă Catedralei Mitropolitane din Iaşi. „Pentru hramul din acest an, s-a realizat un rând de veşminte brodate la Mănăstirea Varatic din judeţul Neamţ. Acestea au fost realizate cu ajutorul oamenilor din străinătate, care au dorit să facă ceva pentru Sfânta Parascheva. De asemenea, pentru Sfânta Masă pe care se va săvârşi Sfânta Liturghie în ziua hramului s-a realizat un acoperământ. Pentru acest odor, maicile de la Mănăstirea Copou din Iaşi au lucrat vreme de un an“, a spus protosinghelul Valerian Radu, slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Veşmântul care acoperă moaştele Sfintei Parascheva la sărbătoarea din acest an este unul deosebit, realizat prin contribuţia unei familii binecredincioase. De asemenea, anul acesta, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din catedrala ieşeană, aflată în nişa stângă, a fost aşezată într-un nou iconostas. Acesta a fost realizat cu binecuvântarea şi osteneala Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. „Toate aceste daruri sunt rodul recunoştinţei. Oamenii sunt recunoscători faţă de cel mai bun prieten, faţă de cel mai bun dintre oameni, care a atins veşnicia şi care s-a sfinţit în viaţă. Mereu pelerinii aduc recunoştinţa lor faţă de prietena lor cea mai bună – Sfânta Cuvioasă Parascheva“, a adăugat părintele Valerian Radu.
Liturghie la catedrală, Iaşi – octombrie 2016
În ajunul sărbătorilor – Catedrala MItropolitană din Iaşi, octombrie 2016
Schitul Prodromu, Muntele Athos – octombrie 2016
Ce poate fi mai plăcut pentru un deţinător de aparat de fotografiat decât să aibă parte de cadre inedite în locuri cu totul deosebite? Imaginea de faţă a fost realizată cu sprijinul unui alt pasionat de fotografie întâlnit în Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos, după ora la care porţile mănăstirii se închid. Cum am intrat din nou în mănăstire voi povesti la Clubul Fotografilor Iaşi!
Parastas la trei ani de când părintele Vasile Nuţu a plecat la cer
În Catedrala „Naşterea Maicii Domnului“ din Gura Humorului a fost oficiată sâmbătă, 1 octombrie 2016, slujba Parastasului pentru părintele Vasile Nuţu, unul dintre ctitorii locaşului de închinăciune, la trei ani de când s-a mutat la Domnul.
Pomenirea pentru slujitorul Sfântului Altar, plecat prea devreme din această lume, al cărui mormânt se află sub streaşina catedralei humorene, s-a săvârşit după Sfânta Liturghie. Aceasta a fost oficiată de protosinghelul Teofil Obreja, economul Mănăstirii Putna din judeţul Suceava. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte preoţi de la parohiile oraşului Gura Humorului şi din alte părţi ale ţării. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de părintele Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1. „Am slăvit în această zi (n.r. sâmbătă, 1 octombrie) Acoperământul Maicii Domnului şi l-am pomenit în mod deosebit pe părintele Vasile Nuţu pe care l-am iubit şi preţuit atât de mult. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să odihnească sufletul său bun, blând şi milostiv în împărăţia iubirii şi a păcii Sale“, s-a exprimat părintele protopop Vasile Irimia. Părintele paroh Mircea Nuţu, consilier emerit, a mulţumit preoţilor şi stavroforei Irina Pântescu, stareţa Mănăstirii Voroneţ, pentru că s-au rugat pentru odihna preotului Vasile. A urmat Trisaghionul la mormântul părintelui mutat în lumea veşniciei, iar apoi s-a organizat o agapă frăţească în Centrul social al Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“.