Lună: septembrie 2015
Expoziţia colectivă de fotografie “S-a dus vacanţa”
Expoziţie colectivă de fotografie
Perioadă: luni, 21 septembrie 2015 – sâmbătă, 3 octombrie 2015.
Festival inter-etnic, Iaşi – 2015
Procesiunea „Drumul Crucii”, Hadâmbu, judeţul Iaşi – 14 septembrie 2015
“Veneția în culori de carnaval”
Galeria de artă „La Gard”
Expoziţie de fotografie
“Veneția în culori de carnaval”
Larisa Maxim, Marius Balan, Bogdan Lucaci
Galeria de Artă “La Gard” – Parcul Copou
Perioadă expozițională: luni, 14 septembrie 2015 – sâmbătă, 03 octombrie 2015.
Carnavalul de la Veneția este o sărbătoare vizuală, un festival care atrage an de an zeci de mii de turiști. Este un amestec foarte apreciat de istorie, tradiție, distracție și
bună-dispoziție într-un oraș cu adevărat unic.
Spectacolul străzii ne prezintă măști colorate și ținute care amintesc de perioada medievală. Fiecare mască venețiană este o poveste cromatică ce te invită să o fotografiezi.
Muzica, teatrul, circul și baletul sunt alte câteva din atracțiile fiecărei ediții.
Carnavalul şi măştile veneţiene au ajuns să fie cunoscute în întreaga lume ca simbol al Veneţiei. Totodată, orașul din lagună farmecă și prin palatele sau clădirile sale construite acum sute de ani pe trunchiuri de copaci, prin labirintul de străduțe și canale.
Prin cele peste 60 de fotografii din expoziție, vă invităm să participați la spectacolul de lumină și culoare al sărbătorii venețiene.
Vernisaj: marţi, 22 septembrie, ora 18:30, Sala “Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” – Parcul Copou din Iaşi
Text: Marius Balan
Organizare: Larisa Maxim
Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov
Afiș realizat de Florin Aioanei
https://www.facebook.com/events/631756710297583/
Veneţia a urcat în Copou
În Galeria de artă „La Gard” – Parcul Copou din Iaşi se află expusă de astăzi, 13 septembrie 2015, o nouă expoziţie de fotografie. Aceasta este organizată de Clubul Fotografilor Iaşi, prin intermediul colegilor Larisa Maxim şi Marius Balan, şi de Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi, iar imaginile au fost realizate la Carnavalul de la Veneţia din acest an.
A venit toamna, Măcreşti, judeţul Vaslui – septembrie 2015
Pregătirea unei noi expoziţii la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” – Parcul Copou, 11 septembrie 2015
Membrii Clubului Fotografilor Iaşi continuă seria expoziţiilor din acest an la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi. De această dată, Laria Maxim şi Marius Balan vor veni cu o expoziţie inedită ce cuprinde imagini de la un festival dintr-un orăşel din Italia. Prima etapă dedicată acestei expoziţii s-a desfăşurat vineri, 11 septembrie 2015. Pe lângă autorii expoziţiei colective, au participat mai mulţi colegi din Clubul Fotografilor Iaşi, care au dorit astfel să fie alături de organizatori, atât cu sufletul, cât şi cu implicarea. Ne-am dat seama şi de această dată că implicarea face diferenţa. Nu am uitat de colegul nostru Nicu Apostu, căruia i-am cântat prin telefon „La mulţi ani!” pe patru voci.
Hramul Mănăstirii Hadâmbu, judeţul Iaşi – 8 septembrie 2015
Expoziţie de fotografie în cadrul Festivalului interetnic „Cultura în parc”
Clubul Fotografilor Iaşi de la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi este implicat în Festivalul interetnic „Cultura în parc”. Acesta are loc în perioada 26 – 30 august 2015, în Parcul Universităţii din Suceava. Trei membri ai Clubului Fotografilor Iaşi au organizat o expoziţie de fotografie, în colaborare cu Asociația Ghizilor din Bucovina, iniţiatorii evenimentului. Imaginile, reunite în cadrul expoziţiei „Fragmente interetnice”, surprind momente din viaţa etniilor majoritare din judeţul Suceava: germani, polonezi, ruşi lipoveni, romi, armeni şi ucraineni. Vernisajul expoziţiei de fotografie a avut loc miercuri, 26 august 2015, în prezenţa a numeroşi suceveni. Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, a amintit de munca depusă de fotografii ieşeni în organizarea expoziţiei, dar şi de importanţa organizării unui festival dedicat etniilor. Despre fotografiile expuse într-un mod inedit de fotografii ieşeni a vorbit apoi Nicoleta Loghin, managerul festivalului, care a amintit cu acest prilej şi programul din zilele următoare. Expoziţia de fotografie „Fragmente interetnice” poate fi vizionată până duminică, 30 august 2015, între orele 17 şi 22. Obiectivul general al festivalului este crearea și menținerea condițiilor pentru păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității minorităților, consolidarea dialogului intercultural și promovarea tinerilor artiști la nivel regional.



































































