Sprijin din partea Bisericii Ortodoxe Române pentru o familie greu încercată din Romanovca

În urma unui incendiu din seara zilei de 22 spre 23 mai 2021, casa familiei Gavriliuc din Parohia Ortodoxă Română Romanovca a fost grav afectată. Biserica a venit în sprijinul oamenilor cu un ajutor financiar de 2150 de euro pentru a reface casa. La casa familiei Gavriliuc a ajuns luni, 24 mai, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă care i-a întărit pe cei aflaţi în necaz şi i-a sprijinit material.

Biserica Ortodoxă Română a venit în sprijinul familiei Gavriliuc din Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” – Romanovca, Protopopiatul Ungheni, Arhiepiscopia Chişinăului, Mitropolia Basarabiei. În noaptea de 22 spre 23 mai 2021, locuinţa familiei Gavriliuc a ars în urma unui incendiu. Acoperişul a fost distrus în totalitate, iar majoritatea camerelor au fost afectate. În miez de noapte, cei şapte membri ai familiei au ieşit din casă privind neputincioşi la agoniseala de o viaţă cum se năruie din cauza focului. Duminică, după Sfânta Liturghie, părintele paroh Nicolae Tverdostup a ajuns la casa familiei Gavriliuc pentru a-i încuraja şi le-a oferit un mic ajutor financiar. Astfel, părintele paroh a cerut ajutorul fraţilor români de dincolo de Prut din Biserica Ortodoxă Română. În după-amiaza zilei de luni, 24 mai, o delegaţie de la Mănăstirea Hadâmbu a ajuns la Romanovca. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a dorit să fie alături de familia greu încercată, pe care a cunoscut-o la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Parohiei Romanovca sâmbătă, 22 mai, de către IPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei. Mezinii familiei, cu multă răbdare, au participat la slujbă şi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Părintele stareţ Nicodim a amintit că în urmă cu mai mulţi ani, Mănăstirea Hadâmbu a trecut printr-o astfel de încercare, astfel că a dorit să arate dragoste faţă de cei cuprinşi de întristare. Vera Buga, primăriţa oraşului Corneşti, i-a descris în puţine cuvinte pe membrii familiei Gavriliuc. În acelaşi timp, a menţionat că va propune în consiliul municipal acordarea unui sprijin financiar. Gavriliuc Raisa, care a muncit aproape două decenii în străinătate pentru casa în care locuieşte şi pentru a-şi ţine copiii la şcoală, ne-a povestit cum s-a petrecut incendiul din seara zilei de 22 spre 23 mai. Biserica Ortodoxă Română, prin intermediul Mănăstirii Hadâmbu, al Parohiei Romanovca şi al altor buni creştini au dăruit câteva sume de bani necesare cumpărării materialelor de construcţii necesare refacerii casei afectate de incendiu. Astfel, pe lângă ajutorul financiar oferit de părintele paroh Nicolae Tverdostup, părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă a dăruit suma de 1.000 de euro, alimente şi dulciuri copiilor. De asemenea, alte familii din Iaşi au acordat 1.000 de euro, 100 de euro, respectiv 50 de euro. Ajutorul financiar oferit familiei încercate din Romanovca, alături de prezenţa preoţilor de peste Prut, arată că Biserica Ortodoxă Română îi iubeşte pe fraţii ce trăiesc pe un teritoriu desprins din Patria Mamă. Amintim că Parohia Romanovca s-a bucurat în ultimii ani de susţinere din partea Mănăstirii Hadâmbu. Pe lângă aportul adus la ridicarea clopotniţei şi la oferirea de daruri familiilor cu o situaţie materială precară, părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă a oferit creştinilor din această parohie un pelerinaj la câteva mănăstiri din judeţul Iaşi, începând cu închinarea la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. (Constantin Ciofu)

 

Liturghie arhierească în Parohia Romanovca, Protopopiatul Ungheni

Credincioşii din Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” – Romanovca au avut bucuria sâmbătă, 22 mai 2021, să participe la Sfânta Liturghie oficiată de către IPS Părinte Mitropolit Petru. Slujba s-a bucurat de prezenţa a numeroşi oaspeţi de dincolo de Prut. La final, s-au acordat mai multe distincţii şi daruri în semn de apreciere pentru susţinerea activităţilor pastoral-misionare din Parohia Romanovca.

În Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” a Parohiei Ortodoxe Române Romanovca-Corneşti, Protopopiatul Ungheni, ce aparţine de Arhiepiscopia Chişinăului, a fost oficiată sâmbătă, 22 mai 2021, Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Slujba a fost săvârşită cu prilejul sărbătorii Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari pe stil vechi. La orele dimineţii, IPS Părinte Petru a fost întâmpinat în faţa măreţei clopotniţe ştefaniene înălţată în incinta aşezământului parohial. Înaltpreasfinţia Sa, împreună cu slujitorii Sfântului Altar de pe ambele maluri ale Prutului, s-a îndreptat spre sfântul locaş ocrotit de Maica Domnului. Aici, în prezenţa credincioşilor din satul Romanovca şi a celor din alte sate învecinate, Mitropolitul Basarabiei a oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost oferite de corala Mitropoliei Basarabiei. Din soborul preoţilor au mai făcut parte arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, protosinghelul Iorest Goraş, secretarul Mănăstirii Hadâmbu, şi părintele Vasile Alcaz, protopop de Ungheni. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Grigore Mihai a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Sineşti, Protopopiatul Ungheni. La momentul împărtăşirii, numeroşi copii îmbrăcaţi în costume naţionale, au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Programul liturgic a continuat cu slujba de Te Deum pentru toţi cei ce şi-au serbat onomastica. La final, s-a cântat „Mulţi ani trăiască!” pentru cei aniversaţi. Părintele protopop Vasile Alcaz a apreciat osteneala pe care părintele paroh Nicolae Tverdostup a depus-o la ridicarea bisericii şi clopotniţei din satul Romanovca. Despre jertfa şi dragostea Sfântului Ierarh Nicolae a vorbit apoi Înaltpreasfinţitul Petru. În acelaşi timp, Înaltpreasfinţia Sa l-a încurajat pe părintele paroh în misiunea încredinţată. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, principalul ctitor al clopotniţei Parohiei Romanovca, şi-a exprimat aprecierea pentru osteneala pe care o depune părintele paroh Nicolae Tverdostup, iar apoi i-a oferit Părintelui Mitropolit Petru un engolpion şi o cruce pectorală. Mitropolitul Basarabiei a mulţumit arhimandritului Nicodim pentru sprijinul pe care îl acordă bisericii din Romanovca şi i-a oferit Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru clerici. Ordinul „Ştefan cel Mare” a fost acordat apoi de către IPS Părinte Petru părintelui paroh Nicolae Tverdostup. Vera Buga, primăriţa oraşului Corneşti, a acordat câte o diplomă de gratitudine Înaltpreasfinţitului Petru, arhimandritului Nicodim Gheorghiţă şi părintelui paroh Nicolae Tverdostup. Pentru grija permanentă arătată faţă de comunitatea parohială din Romanovca, primăriţa Vera Buga a primit din partea părintelui stareţ al Mănăstirii Hadâmbu o icoană cu Maica Domnului. Cu multă emoţie şi bucurie, părintele paroh Nicolae Tverdostup şi-a arătat recunoştinţa faţă de toţi cei ce i-au fost alături în anii de slujire, de misiune şi de jertfă. Rugăciunile înălţate şi harul revărsat peste Parohia Ortodoxă Română Romanovca, de unde se pot observa câteva dealuri din judeţul Iaşi, vor rodi în viaţa credincioşilor din această parte a Basarabiei. Maica Domnului, ocrotitoarea satului, împreună cu Sfântul Ierarh Nicolae, vor mijloci înaintea tronului Preasfintei Treimi pentru ca lucrarea duhovnicească deosebit de grea să rodească în viaţa enoriaşilor. (Constantin Ciofu)


Două decenii de reactivarea Mănăstirii Copou din Iaşi

În Duminica Mironosiţelor, Mănăstirea Copou din Iaşi a aniversat 20 de ani de când a fost reactivată ca aşezare monahală de călugăriţe. Momentul festiv a fost marcat prin slujba Privegherii şi a Sfintei Liturghii săvârşite cu prilejul serbării celui de-al doilea hram.

Mănăstirea Copou din Iaşi a îmbrăcat duminică, 16 mai 2021, straie de sărbătoare. Ctitoria domnitorului Vasile Lupu, închinată Sfinţilor Atanasie şi Chiril şi Duminicii Mironosiţelor, a marcat în ziua cinstirii hramului două decenii de când a fost reactivată. În urmă cu 20 de ani, stavrofora Maria Magdalena Vrânceanu, stareţa Mănăstirii Copou, alături de câteva monahii de la Mănăstirea Galata din Iaşi, primeau binecuvântare de la Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, să reînceapă viaţa mănăstirească în sfântul locaş din apropierea Grădinii Botanice din Iaşi. În ajunul hramului, sâmbătă seară (n.r. sâmbătă, 15 mai), un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat slujba Privegherii, în prezenţa pelerinilor. Glasurile maicilor, care s-au străduit cu mult timp înainte să înveţe notaţia frumoaselor cântări rânduite pentru această zi, au răsunat atât în locaşul de închinăciune, cât şi în jurul acestuia. Despre curajul femeilor purtătoare de mir care au primit de la îngeri vestea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a vorbit la finalul slujbei protosinghelul Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov al Mănăstirii Neamţ din judeţul Neamţ. În acelaşi timp, părintele Ambrozie Ghinescu le-a felicitat pe monahiile de la Mănăstirea Copou cu prilejul împlinirii a două decenii de slujire şi de jertfă. Duminică dimineaţă, în biserica mănăstirii programul a continuat cu slujba Acatistului, urmată de Sfânta Liturghie săvârşită de către un sobor de preoţi. Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost arhimandritul Arsenie Hanganu, stareţul Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi. După citirea Sfintei Evanghelii, arhimandritul Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, a amintit că femeile creștine sunt mărturisitoare ale Învierii lui Hristos în societate. La momentul împărtășirii, numeroși credincioși au primit Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Arhimandritul Arsenie Hanganu a transmis la finalul slujbei mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la reactivarea Mănăstirii Copou. Petru Popa, administratorul Fermei „Vasile Adamachi” din cadrul Stațiunii Didactice a Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, a împărtăşit într-un cadru restrâns momentul emoţionat pe care l-a trăit acum două decenii, când Mănăstirea Copou şi-a reluat viaţa monahală.

Scurt istoric

Biserica cu hramurile „Sfinţii Atanasie şi Chiril” şi „Duminica Mironosiţelor” a fost ridicată de voievodul Vasile Lupu în 1638, în codrii seculari ai Copoului. Legenda spune că, în timpul unei invazii a tătarilor în Iaşi, doamna Teodosia, soţia voievodului, a fugit îngrozită în pădure, ascunzându-se într-o scorbură de copac. După ce furia tătarilor a trecut, domnitorul şi-a căutat în toate părţile soţia, mergând pe culmile dealurilor până ce a auzit, în vale, lătratul câinelui său de vânătoare. De bucurie că şi-a găsit soţia sănătoasă, Vasile Lupu a poruncit tăierea copacului şi, drept mulţumire lui Dumnezeu, a ridicat biserica. Mănăstirea Copou a devenit biserică de parohie, în 1864, după secularizarea averilor mănăstireşti. Biserica aşezării monahale a fost reactivată ca aşezământ monahal de călugăriţe în anul 2001 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, sfântul lăcaş primind şi al doilea hram, „Duminica Mironosiţelor”. (Constantin Ciofu)

Activitate profesională în jurnalism şi în domeniul artei fotografice

Nume prenume: Constantin Ciofu

Anul nașterii: 1984

Profesia: jurnalist

Studii: absolvent al Facultăţii de Litere, Secţia Departamentul de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – 2008.

Domiciliu: Iaşi, România

Experienţa profesională:

– Reporter voluntar la Radio Nord-Est în perioada august 2006 – ianuarie 2007;

– Prezentator ştiri şi realizator de emisiuni la Radio Stillonline – ianuarie 2007 – iulie 2008;

– Redactor Ziarul Lumina: august 2008 – octombrie 2019 (în toată această perioadă am redactat ştiri, reportaje şi relatări din toată Moldova, dar mai ales din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. Odată cu înfiinţarea ediţiei de Moldova a Ziarului Lumina (februarie 2009) m-am îngrijit de redactarea şi editarea textelor care au acoperit de la una până la trei pagini zilnic. Până la desfiinţarea Ediţiei de Moldova, am redactat şi editat în jur de 1200 de materiale pe an (adică 12 mii de materiale în cei zece ani de existenţă ai ediţiei). În toată această perioadă, am fost coordonat de colegi cu experienţă în jurnalism şi nu numai, de la care am învăţat şi care mi-au conferit statutul de angajat competent al Centrului Eparhial Iaşi. Am ascultat îndemnurile şi m-am bucurat de aprecierea ierarhilor din Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi nu numai. Cu Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Sale am comunicat adesea, punând în aplicare, atât cât mi-a fost permis, îndemnurile şi sfaturile oferite;

– Redactor la CCM Doxologia Media: 2011 până în prezent (mai 2021);

– Colaborator voluntar al postului de Radio TRINITAS al Patriarhiei Române din 2010 până în prezent. Realizarea reportajelor a fost şi este o pasiune pe care am descoperit-o în timpul studiilor de licenţă. Acesta a fost motivul pentru care am adus spre audiţie publicului radioului Patriarhiei Române sute de materiale audio şi interviuri. Marele avantaj la redacţia din Iaşi a Radio TRINITAS a fost şi este acela că echipa tânără şi competentă a valorificat cunoştinţele dobândite, astfel încât roadele au fost redate pe calea undelor.

Pasiuni: FOTOGRAFIA

Tip de fotografie preferat: fotojurnalism, stradă, eveniment şi călătorie

Expoziții colective organizate în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi în perioada 2013-2019, la care am participat cu fotografii:

Iaşi-SUB-expus”, (Iaşi, mai 2013)

Bucuria Luminii”, (Iaşi, iunie 2013)

O mână de oameni”, (Iaşi, martie, 2014)

Album de familie“, (Iaşi, aprilie 2014)

Muzee din Iaşi“, (Iaşi, mai 2014)

AN 2013″, (Iaşi, iunie 2014)

„(în)Tineri(re)”, (Iaşi, februarie 2015)

Clipe de aur”, (Iaşi, ianuarie 2015)

AN 2014”, (Iaşi, februarie 2015)

„Lumină şi culoare de Sfintele Paşti”, (Iaşi, aprilie 2015)

„Iluzii și aluzii”, (Iaşi, mai 2015)

„PoeZiE”, (Iaşi, iunie 2015)

Chipul nopţii”, (Iaşi, august 2015)

„Fragmente interetnice”, (Suceava, iunie 2015)

„FILIT în fotografii”, (Iaşi, octombrie 2015)

„în(TINERI)re”, (Iaşi, ianuarie 2016)

„AN 2015”, (Iaşi, aprilie 2016)

Timpu’ trece, leafa merge”, (Iaşi, septembrie 2016)

Pelerin la Hadâmbu”, (Montectini Terme, octombrie 2016)

Simplu ca bună ziua”, (Iaşi, decembrie 2016)

Pelerin la Hadâmbu”, (Montectini Terme-Italia, octombrie 2016)

Căutându-l pe Eminescu”, (Ipoteşti, Botoşani ianuarie 2017)

Veşnicia s-a născut la sat”, (Iaşi, ianuarie 2017)

Reflexii”, (Iaşi, ianuarie 2017)

(în)TINERI(re)”, (Iaşi, ianuarie 2017)

AN 2016”, (Iaşi, martie 2017)

Primăvara în suflet românesc”, (Trapani-Italia, martie 2017)

Kompot de la Odessa”, (Iaşi, iunie 2017)

Călător prin Ierusalim”, (Iaşi, iulie 2017)

Urme ale artiştilor italieni la Iaşi”, (Lucca-Italia, noiembrie 2017)

România de poveste”, (Lucca – Italia, noiembrie 2017)

Obiceiuri din străbuni”, (Iaşi, ianuarie 2018)

AN 2017”, (Iaşi, februarie 2018)

Chipuri de lumină”, (Buhalniţa, judeţul Neamţ, aprilie 2018)

Europa în regiunea mea – Nort-Est România”, (Iaşi, mai 2018)

Pe urmele copilăriei”, (Iaşi, mai 2018)

„FOTOGEOGRAFICA 2018”, (Bucureşti, mai 2018)

Pe urmele lui Eminescu, ediţia a II-a, iulie 2017” (Ipoteşti, judeţul Botoşani, iunie 2018)

100 de metri garduri”, (Iaşi, iunie 2018)

Costumul tradiţional la români” – Ziua Universală a Iei, ediţia a V-a, organizată în satul Mastacăn din comuna Borleşti, judeţul Neamţ (iunie 2018)

Sânzienele la Borleşti”, (Buhalniţa, iunie 2018)

Căutându-l pe Eminescu”- Ipoteşti 2018, (Ipoteşti, septembrie 2018)

Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului” – expoziţie şi lansare de album – (Buhalniţa, noiembrie 2018)

10 ANI DIN PRIMII 100”, (Iaşi, decembrie 2018)

AN 2018, (Iaşi, februarie 2019)

Rădăcini”, (Alcamo-Italia, februarie 2019).

Expoziţii personale:

  • „Cuvioasa” (Montectini Terme, Italia, octombrie 2015);

  • Lăsaţi copiii să vină la Mine” (Iaşi, iunie 2015);

  • „Lumină şi credinţă la Andrieşeni” (mai 2015, Andrieşeni, judeţul Iaşi);

  • Din tată-n fiu” (Iaşi, noiembrie 2015);

  • „Pelerinajul lacrimilor” (Montectini Terme-Italia, noiembrie 2016);

  • Târnosire” (Padova-Italia, februarie 2017);

  • Costumul tradiţional la români” (Trapani-Italia, octombrie 2017);

  • În căutarea lui Ţepeş Voievodul” (Saint-Pierre-lès-Elbeuf, Franţa, octombrie 2017) – în prezenţa primarului oraşului Saint-Pierre-lès-Elbeuf, Patrice Désanglois;

  • O, Măicuţă Sfântă…” – cu prilejul împlinirii a trei decenii de la reactivarea Mănăstirii Hadâmbu (martie 2020).

Activitate:

  • coordonator al Clubului Fotografilor Iaşi (a cărui componenţă a avut între 40 şi 50 de membri de vârste şi preocupări diferite) în perioada ianuarie 2015 – februarie 2019;

  • autor a numeroase articole de la evenimentele Clubului Fotografilor Iaşi şi de la alte manifestări organizate în parteneriat;

  • organizatorul celor 75 de întrevederi publice şi private în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi între anii 2015-2019;

  • iniţiator a numeroase ture foto în ţară şi în străinătate în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi;

  • iniţiator şi coordonator al Taberei de fotografie „Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului”, derulată în perioada septembrie 2017 – noiembrie 2018, încheiată cu editarea unui album de fotografie distribuit în ţară şi peste hotare. Toate activităţile se regăsesc pe site-ul Clubului Fotografilor Iaşi la adresa: https://clubulfotografiloriasi.ro.

Ateliere de fotografie

  • coordonarea unui atelier de fotografie la Secţia Bârnova a Spitalului „Socola” din Iaşi – februarie – iunie 2015;

  • în perioada 21 februarie – 31 martie 2017, am coordonat şi susţinut alături de alţi colegi din Clubul Fotografilor Iaşi un atelier de fotografie la Şcoala „Ion Creangă” din Iaşi şi la Structura „Petru Poni”, în cadrul Proiectului interjudețean „Bulgăre de humă”, ediția a VIII-a;

  • activitatea „Să ne împrietenim cu fotografia”, în cadrul Programului „Şcoala altfel”, miercuri, 17 aprilie 2019, Structura Spineni a Şcolii „Gheorghe Ciobanu” – Andrieşeni.

Apariţii media:

– „Bună dimineaţa Moldova” – TVR Iaşi, 11 martie 2014 – Expoziţia de fotografie „FOTOjurnalistice”;

– “Bună dimineaţa Moldova” – TVR Iaşi, 14 ianuarie 2015, Expoziţia „Clipe de aur”;

– “Bună dimineaţa Moldova” – TVR Iaşi, 30 ianuarie 2015 – Expoziţia de fotografie „(în)Tineri(re)”;

Bună dimineaţa Moldova” – TVR Iaşi, 18 februarie 2015, Expoziţia de fotografie “AN 2014″;

Bună dimineaţa Moldova” – TVR Iaşi, 11 iunie 2015 – Expoziţia de fotografie “PoeZiE”;

Bună dimineaţa Moldova”, TVR Iaşi, 22 octombrie 2015 – A 138-a întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi;

Bună dimineaţa Moldova”, TVR Iaşi, 9 noiembrie 2015 – Expoziţia „Din tată-n fiu”;

Oameni de succes”, Apollonia TV, 3 decembrie 2015 – Activităţile Clubului Fotografilor Iaşi;

Bună dimineaţa Moldova!” TVR Iaşi – 16 decembrie 2015 – Activităţile Clubului Fotografilor Iaşi din anul 2015;

IMPACT FM, 12 ianuarie 2016 – A 144-a Întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi;

Bună dimineaţa Moldova” – TVR Iaşi, 18 ianuarie 2016 – Expoziţia de fotografie “Origini”;

TVR Iaşi şi TVR 3, 12 ianuarie 2016 – Despre Ziua Artei Fotografice în toată România;

Bună dimineaţa Moldova”, TVR Iaşi, 23 martie 2016, – Manipularea fotografiei;

TV Somax Botoşani, 17 iulie 2016 – Tabără foto la Ipoteşti;

Regional Cafe – TVR Iaşi, 21 iulie 2016 – Tabăra foto Ipoteşti “Căutându-l pe Eminescu”;

Apollonia TV – „Bună-i dimineața” cu Roxana și Valentin, 31 ianuarie 2017 – Activităţile Clubului Fotografilor Iaşi;

Bună dimineaţa Moldova” – TVR Iaşi, 3 februarie 2017 – Expoziţiile „Veşnicia s-a născut la sat” şi „Reflexii”;

Bună dimineaţa Moldova”, TVR Iaşi, 13 martie 2017, Expoziţia de fotografie „Primăvara în suflet românesc”, organizată la Trapani-Sicilia (Italia);

Regiunea în obiectiv”, TVR Iaşi, 5 februarie 2019, Expoziţiile AN 2018 si Retrospectiva fotografica 2018;

Regiunea în obiectiv”, TVR Iaşi, 30 iulie 2018, Colaborarea Clubului Fotografilor Iaşi cu artistul fotograf Andrei Baciu;

„Universul credinţei” – TVR 1, 25 februarie 2019 – Expoziţia „Rădăcini” vernisată în Alcamo-Italia.

Reprezentări ale Clubului Fotografilor Iaşi

  • Festivalul interetnic „Cultura în parc”, 26 – 30 august 2015, în Parcul Universităţii din Suceava. În cadrul manifestării s-a vernisat expoziţia „Fragmente interetnice” a Clubului Fotografilor Iaşi;

  • Coorganizator al FestivaluluiFestivalului Internaţional „Credinţă, tradiţie şi artă”, ediţia I, organizat de Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Leon al Cataniei” – Alcamo, Protopopiatul Misionar Ortodox Sicilia – 5 martie 2017;

  • Coorganizator al Festivalului „Credinţă, tradiţie şi artă”, ediţia a II-a, organizat de Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Leon al Cataniei” – Alcamo, Protopopiatul Misionar Ortodox Sicilia – 1 octombrie 2017;

Fotografii de colecție în publicații

  • Cartea „Poeziile Măicuţei”, semnată de stavrofora Irina Pântescu, apărută în luna aprilie 2019, cuprinde o schiță după o fotografie pe care am realizat-o cu întâia stareță a Mănăstirii Voroneț;

  • Albumul expoziției „Mănăstirea Voroneț, 533 de ani de la înființare, 30 de ani de la redeschidere”, organizată în Sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române în luna aprilie 2021, cuprinde imagini realizate la Mănăstirea Voroneţ între anii 2018-2020;

  • Albumul „In Memoriam – Un an de la strămutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen –”, lansat în luna mai 2021 de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cuprinde imagini cu vrednicul ierarh pe care le-am realizat cu prilejul diferitelor evenimente.

Organizări evenimente:

  • Ziua Salcâmului la Andrieşeni, Ediţia a VII-a, 31 mai 2015 (moderator şi coorganizator);

  • Ziua Salcâmului, ediţia a XI-a, 2 iunie 2019 (moderator şi coorganizator).

Site: http://www.constantinciofu.ro

Canal youtube: https://www.youtube.com/channel/UCM9N-oHvX1vS6vTX6rOL6Ew