Prelegeri despre Fotografie la Casa de Cultură „Mihai Ursachi”

În Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” – Parcul Copou din Iaşi a avut loc marţi, 17 noiembrie 2015, o nouă întrevedere dedicată Fotografiei, organizată de Clubul Fotografilor Iaşi (CFI). Evenimentul a fost moderat de Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, care a mulţumit mai întâi celor aproape 40 de persoane pasionate de Fotografie pentru prezenţa la cea de-a 140 – a întrevedere a CFI, iar apoi i-a menţionat subiectele întrevederii. Alexandru Pohaţă, membru al Clubului Fotografilor Iaşi, a vorbit despre fotograful ceh Miroslav Tichy, prezentând în acelaşi timp un slide cu fotografii realizate de acesta. „A fost un personaj introvertit, care, după ce i s-a interzis să picteze şi să fotografieze, a lucrat acasă, pe aparate de fotografiat realizate de el”, a evidenţiat Alexandru Pohaţă. A urmat prezentarea „Despre macrofotografie şi close-up”, pregătită de Dorian Butnaru, membru în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi. Dorian Butnaru a explicat cum se poate realiza macrofotografia, expunând şi aparatura necesară pe care o foloseşte pentru acest gen fotografic. Pe acest subiect s-a creat un mic dialog cu cei prezenţi în sală, astfel încât subiectul a fost înţeles în mare parte de majoritatea pasionaţilor de fotografie. Dr. Maria Bilaşevschi, referent la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi, a vorbit în ultima parte a întâlnirii despre „Reprezentări ale artei conceptuale în spaţiul occidental (I)”. Mulţumim lui Florin Aioanei pentru realizarea afişului, membrilor Clubului Fotografilor Iaşi prezenţi la eveniment şi celor care au mediatizat cea de-a 140-a întrevedere publică a CFI.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *