Institutul Francez Iaşi a organizat pe 7 mai 2016, cea de-a XII-a ediţie a concursului FOTOMARATON. Festivitatea de premiere a avut loc pe 15 iulie 2016 la sediul instituţiei organizatoare. Alexandru Pohaţă a primit premiu la tema Graffiti şi menţiune la tema “În franceză prin oraş“, iar lui Nicu Apostu i s-a acordat premiul Agenţiei pentru protecţia mediului” pentru tema “Arbore monument al naturii” şi menţiune la tema “În franceză prin oraş“.
Sâmbătă, 7 mai 2016, zi de primăvară dar şi de Fotomaraton. Ies pe uşa Institutului Francez cu bileţelul care conţine temele şi privesc oraşul cu alţi ochi. În faţa mea se conturează un labirint care ascunde în cotloanele sale preţioasele fotografii. Mă uit pe stradă la trecători şi descopăr un “Iaşi oraş al tinereţii“. Undeva printre ziduri şi peluze cu iarba stă ascuns câte un “Arbore monument al naturii” care cheamă la umbra sa pe oricine. De pe soclul sau generalul Berthelot ne îndeamnă să vorbim “În franceză prin oraş“. Câte un zid mai cochet ne arată explozia de culoare a unui “Graffiti”. Într-un maraton de idei şi emoţii în aparat încep să apară imaginile. Odată cu ele se naşte şi speranţa că juriul ar putea fi impresionat în mod plăcut. Dacă într-un maraton de atletism efortul fizic îţi consumă ultimele picături de energie, în fotomaraton ne îmbogăţim spiritual şi descoperim lucruri noi despre oraş. (Nicu Apostu)
Membrii Clubului Fotografilor Iaşi îi felicită pe colegii lor Nicu Apostu şi pe Alexandru Pohaţă pentru premiile obţinute şi mulţumesc Institutului Francez Iaşi pentru organizarea concursului.