Drumul către lumina cerească al stavroforei Irina Pântescu

Întâia stareță a Mănăstirii Voroneț, stavrofora Irina Pântescu, a fost condusă pe ultimul drum miercuri, 9 martie 2022. Slujba înmormântării a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul. Sicriul cu trupul neînsuflețit al vrednicei starețe a fost înhumat lângă Biserica „Sfântul Daniil Sihastrul” pe care a ctitorit-o.

În prima zi din Postul Mare, luni, 7 martie 2022, la orele dimineţii, a apărut vestea tristă a plecării din această lume a stavroforei Irina Pântescu, proinstareţa Mănăstirii Voroneţ din judeţul Suceava. Măicuţa, cum îi spuneau cei ce o cunoşteau de aproape, a fost pentru mulţi clerici şi mireni un model. Vestea mutării sale la cele veşnice i-a întristat pe cei ce au cunoscut-o, dar a adus şi o stare de pace, întrucât Dumnezeu a ales să o slobozească de suferinţa trupească prin care a trecut şi pe care a îndurat-o cu gândul la Maica Domnului. Întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ a fost înconjurată cu multă dragoste şi jertfă de către monahiile din ctitoria ştefaniană, în interiorul căreia se află mormântul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul. În acelaşi timp, şi-au îndeplinit smeritele ascultări, ţinând rânduiala liturgică în toată perioada cât stavrofora Irina a avut nevoie de îngrijire. Mulţi oameni din domeniul medical, şi nu numai, şi-au adus aportul în tratarea Măicuţei. Aceasta deoarece Cuvioşia Sa este printre cele mai iubite monahii ale Bisericii din Bucovina şi nu numai. Vreme de două zile, sicriul cu trupul neînsufleţit al maicii Irina a poposit în pronaosul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, pe care a restaurat-o cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen. Aici, slujbele de pomenire au fost săvârşite în zilele de luni şi de marţi. Pe lângă rugăciuni, Măicuţa a fost înconjurată de florile pe care le-au adus în semn de omagiu cei ce au preţuit-o.

Dezlegare arhierească a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Bucovina

Pe o vreme autentică de iarnă, la ceas de seară, lângă sicriul stavroforei Irina a ajuns Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Bucovina, alături de un ales sobor format din osteniteri ai Centrului eparhial Suceava, a oficiat slujba Parastasului şi a citit rugăciunile de dezlegare. Părintele Arhiepiscop Calinic a remarcat cu acest prilej că numele stavroforei Irina Pântescu va rămâne unul „de referinţă, al unei stareţe care a ştiut să se înveşnicească prin actul creator”. Ierarhul a amintit că a pus la dispoziţie tuturor date din viaţa măicuţei proinstareţe Irina Pântescu, așa cum a fost povestită Înaltpreasfinţiei Sale pe 21 martie 2016, în vremea slujirii ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Slujba înmormântării săvârşită de către PS Damaschin Dorneanul

Pe parcursul nopţii de 8 spre 9 martie, cerul a presărat peste Voroneţ fulgii de nea, pe care l-a acoperit cu o mantie albă. La ceas de dimineaţă, clopotele şi toaca au anunţat începerea slujbelor în Paraclisul „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”, ctitorit de către stavrofora Irina Pântescu. În faţa străvechii aşezări monahale, stavrofora Gabriela Platon, stareţa Mănăstirii Voroneţ, l-a întâmpinat pe Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, delegatul Părintelui Arhiepiscop Calinic. Ierarhul s-a închinat în biserica-monument, unde a fost aşezat sicriul cu trupul neînsufleţit al stavroforei Irina. În faţa Paraclisului „Sfântul Daniil Sihastrul” a fost întâmpinat de către soborul slujitorilor şi de către credincioşi. Într-o atmosferă duhovnicească plină de har şi de binecuvântare, Părintele Episcop-vicar a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţitul Damaschin Dorneanul, împreună cu cei prezenţi, a ajuns în biserica-monument a aşezământului monastic, unde a slujit un Trisaghion lângă sicriul proinstareţei Irina. Apoi s-a ieşit în procesiune în incinta aşezării monahale, în dangătul clopotelor şi al cântării „Sfinte Dumnezeule”. În faţa scenei Judecăţii de Apoi, Preasfinţia Sa a săvârşit slujba Înmormântării. Răspunsurile la stană au fost oferite de către o parte a Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava şi de către monahiile Mănăstirii Voroneţ. Dumnezeu a binecuvântat timpul cu o vreme frumoasă pe timpul slujirii prohodului. Pe lângă numeroşi credincioşi, pentru odihna şi iertarea sufletului Măicuţei s-au rugat stareţe şi monahii de la majoritatea mănăstirilor din judeţul Suceava. În acelaşi timp, la înmormântare a participat şi stavrofora Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Varatic din judeţul Neamţ.

Distincţie patriarhală pentru stavrofora Irina Pântescu

Arhimandritul Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor, a citit la final textul Ordinului „Crucea Patriarhală”, conferit post-mortem stavroforei Irina Pântescu de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Apoi, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a citit mesajul Preafericirii Sale intitulat „O stareţă rugătoare, luptătoare şi harnică: Maica Irina Pântescu (1932-2022)”. În cuvântul transmis, Patriarhul României a evocat „cu bucurie persoana maicii starețe Irina Pântescu: chip luminos şi fire energică, ospitalieră şi harnică, exemplu de viață duhovnicească, de demnitate și patriotism”. Sicriul cu trupul Măicuţei, purtat în mâini de către gospodarii din Voroneţ, îmbrăcaţi în portul naţional, a înconjurat apoi biserica. Pe lângă cântările tânguitoare, s-au rostit câteva ectenii. În faţa cortegiului care a pornit spre mormânt prin intrarea pricipală a aşezării monahale, s-au aflat coroanele, apoi prapurii şi crucile, precum şi pomenile. Pe o cruce mare din lemn au fost încrustate data venirii pe această lume a Măicuţei, precum şi data naşterii în lumina cerească. Rânduiala specifică înmormântării monahilor a continuat la locul înhumării, situat lângă paraclisul din lemn al mănăstirii. PS Damaschin Dorneanul a aşezat pe faţa Măicuţei paramanul, iar apoi a acoperit-o cu mantia călugărească. Rânduiala a cuprins apoi turnarea de ulei (din candelă) şi de vin în chipul crucii, şi pecetluirea mormântului. Cei prezenți au făcut 12 închinăciuni pentru cea mutată la ceruri.

Recunoscători pentru clipele de bucurie

Prin grija obştii Mănăstirii Voroneţ, credincioşii au primit pachete consistente cu alimente, sfinţişori şi colaci. Aceeaşi ofrandă a fost oferită credincioşilor care au participat la slujba Pavecerniţei de la Catedrala „Naşterea Maicii Domnului” din Gura Humorului, precum şi mulţi alţi oameni din diferite locuri ale judeţului Suceava, care s-au bucurat de această pomană. Slujba înmormântării stavroforei Irina Pântescu a reprezentat unul din cele mai importante momente ale istoriei Mănăstirii Voroneţ de la reînfiinţare până în prezent. De-a lungul celor trei decenii, Măicuţa a prilejuit, pe lângă cele două hramuri, multe momente aniversare. Pentru toate clipele de bucurie deosebite, oferite, cei de aproape şi de departe rămân recunoscători stavroforei Irina Pântescu. Cu toţii se vor gândi la chipul Cuvioşiei Sale când vor vorbi despre Voroneţ, despre evenimentele derulate în aşezarea monahală pe care a păstorit-o şi despre cuvintele sale pline de înţelepciune lăsate posterităţii în numeroasele apariţii editoriale. Dorul de Măicuţa va fi alinat prin rugăciunile înălţate la tronul Preasfintei Treimi, cerând în acelaşi timp mijlocirile sfinţilor, canonizaţi şi necanonizaţi, pe care i-a iubit cu toată fiinţa. (Constantin Ciofu)

Adresa ta de email nu va fi publicată.