Constantin Ciofu

La sfârşitul lunii mai 2016, am participat la Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava la o lansare de carte, precedată de o slujbă de Te Deum. Manifestarea s-a desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Întrucât Înaltpreasfinţia Sa a întârziat câteva minute, a coborât din maşină, a luat mantia şi mitra necesare pentru începerea slujbei, şi a pornit spre Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Voroneţ. De îndată ce a intrat pe poarta aşezării monahale, câţiva preoţi s-au oferit să-l ajute, dar nu a fost cu putinţă. Cu paşi repezi, Ierarhul şi-a continuat traseul spre locaşul de închinăciune, întreaga audienţă rămânând impresionată de gestul Înaltpreasfinţiei Sale. Această imagine este doar una din puţinele fotografii care au surprins chipul smerit al Arhipăstorului Sucevei şi Rădăuţilor, model pentru mulţi slujitori ai Bisericii. Am oferit această fotografie printată Înaltpreasfinţiei Sale şi multor preoţi din judeţul Suceava ce s-au bucurat nespus. Sunt sigur că această imagine le va aminti celor din Bucovina cât de bun şi simplu a fost Înaltpreasfinţitul Pimen.

Îmi pare tare rău pentru că Părintele Arhiepiscop Pimen a plecat din această lume învins de boală, în aceste vremuri tulburi. Cred că multă lume îl va plânge şi cred că foarte mulţi îl vor înconjura cu multă dragoste pe ultimul drum!

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Sărbătoarea Sfintelor Paşti din acest an va fi una destul de dureroasă pentru mulţi dintre noi. Din cauza situaţiei actuale din ţara noastră şi din lume, cei mai mulţi dintre noi vom fi departe de cea mai frumoasă slujbă din an şi anume slujba Învierii. Oamenii credincioşi, sau doar purtători ai numelui de creştin ortodox, au fost şi sper să fie în continuare atraşi de lumina lui Hristos care este oferită în această noapte sfântă. Fără bucuria de a primi lumina din casa Mântuitorului lumii, ne va cuprinde poate întristarea dar mai ales dorul de a ne ruga împreună. În acelaşi timp, dorul şi mâhnirea i-a cuprins pe bunicii sau părinţii noştri, pe cei singuri, dar mai ales pe cei bolnavi sau în alte situaţii dificile. Substantivul „dor” este folosit doar de români, în alte limbi fiind exprimat doar prin verbe. Sunt mai mult ca sigur că pe lângă multe alte sentimente care ne încearcă în aceste zile, unul din ele este dorul. Mărturisesc că sunt multe lucruri de care îmi este dor să le fac după această pandemie (dacă se va încheia aşa cum ne dorim cu toţii). Fiind lipsit de posibilitatea de a ajunge în multe locuri sfinte dragi sufletului, trăiesc cu nădejdea ca voi avea prilejul de a le revedea cât mai curând. Purtând în suflet dorul pentru Mântuitorul Hristos, pentru Sfinţi şi pentru sfintele slujbe săvârşite în prezenţa oamenilor în biserică, doresc tuturor sărbători pline de lumină. Dacă vom lăcrima în această noapte să nu ne întristăm, ci să ne bucurăm pentru că este Învierea lui Hristos. Să dăruiască Mântuitorul tuturor celor ce şi-ar fi dorit din tot sufletul să fie în biserică în această noapte harul şi binecuvântarea Sa!

Hristos a înviat!

La mulți ani tuturor!

Ne aflăm într-o perioadă frumoasă ce gravitează în jurul Naşterii Mântuitorului Hristos. Sau cel puţin ar trebui să ne raportăm doar la naştearea Celui ce a adus lumii întregi posibilitatea mântuirii. Câţi dintre noi suntem conştienţi de acest mare Dar pe care Dumnezeu L-a făcut lumii întregi? Câţi dintre noi caută să afle şi să înţeleagă ce s-a schimbat în lumea aceasta odată cu venirea lui Mesia? În vremurile de demult, oamenii nu aveau acces la educaţie şi la informaţie, dar cu toate acestea parcă era mai multă credinţă. Era mai multă credinţă, dar şi tradiţie. Oamenii simpli duceau o viaţă sfântă pentru că iubeau credinţa ortodoxă şi tradiţiile, iar o moştenire de mare preţ era educaţia. Revenind în zilele noastre, avem senzaţia că trăim într-o lumea a discrepanţelor. Am ajuns să serbăm doar două din cele trei zile de Crăciun pentru că foarte mulţi oameni se întorc la serviciu. Pe lângă asta, mă gândesc câţi oameni în toate zilele de sărbătoare stau în casele lor serbând Naşterea Domnului doar bucurându-se la brad şi mâncând bucate alese. Există oameni cărora le place să serbeze Crăciunul dar în inima lor nu există Dumnezeu. Oare este suficient să petrecem zilele închinate Naşterii Domnului „bucurându-ne” doar de cele trecătoare? Cei ce aleg ca în aceste zile să serbeze mai întâi prin rugăciune nu îi pot înţelege pe cei ce stau acasă să păzească bradul sau să-i omenească pe musafiri. Este posibil ca cei ce nu cinstesc Naşterea Domnului în biserică să nu-i înţeleagă pe oamenii care merg să primească harul lui Dumnezeu în cadrul Sfintei Liturghii. Este de neconceput ca în zilele de Crăciun, la momentul liturgic, un creştin ortodox să fie în alt loc decât în biserică. Dacă Mântuitorul Hristos nu s-ar fi născut, nu am fi avut nici Crăciun, nici Paşti, nici sărbătoare, nici Sfinte Taine, s.a. Multe daruri şi mult har ne-a oferit Dumnezeu de-a lungul timpului. Fără acestea, viaţa noastră nu ar fi fost la fel. Să preţuim darurile Creatorului mai mult decât orice lucru trecător din această lume. Să-i oferim Pruncului Iisus dragostea şi inima noastră! Ca să-I facem pe plac, să purtăm în rugăciune pe toţi oamenii care din diferite motive se află în jurul corabiei! În rest, bucuraţi-vă, a venit din nou Crăciunul!

După aproape opt decenii de vieţuire pe acest pământ, tanti Filofteia Papuc din satul Buhalniţa, comuna Hangu, judeţul Neamţ, a plecat la Domnul. Am cunoscut-o la biserica din Parohia Buhalniţa, unde participa cu multă credinţă la sfintele slujbe. Avea chipul blând şi vorba duioasă, iar greutăţile înfruntate de-a lungul vieţii şi boala nu au împiedicat-o să participe la sfintele slujbe şi să aibă grijă, atât cât a fost posibil, de căsuţa în care locuia. Împreună cu fotografii prezenţi la Tabăra „Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului, desfăşurată în perioada septembrie 2017-noiembrie 2018, am păşit în casa ei. Chipul bătrânei a fost surprins de fotografi în lumină, iar cântecele şi poeziile pe care ni le-a împărtăşit ne-a dus parcă în vremurile de altă dată, când parcă oamenii erau mai buni, mai harnici, mai milostivi şi mai credincioşi. Am avut bucuria ca în vara anului 2015 să-i iau un interviu pentru un documentar, astfel că tanti Filofteia s-a îmbrăcat în costumul naţional de o frumuseţe rară. Bătrânii care se duc acum la ceruri nu se mai întorc niciodată, dar rămân poveştile lor. Cred că vârstinicii de mâine nu vor avea aceleaşi virtuţi pe care le au cei ce au prins alte vremuri.

Vă ofer mai jos spre vizualizare interviul cu tanti Filoftei şi o galerie de fotografii

Dumnezeu să o ierte!

Zilele de sărbătoare parcă ne fac să uităm pentru câteva clipe de ceea ce ne dezbină. Din păcate, Ziua României este serbată şi în acest an nu într-un climat de pace şi de armonie între români ci într-o oarecare încordare. Aceasta din cauza unor politicieni care se cred veşnici pe acest pământ şi care parcă urmăresc alte interese decât al celor pe care îi reprezintă. Cu toate aceste nelinişti, cu toţii, de la preşedinte până la cel mai mic, ne urăm „La mulţi ani de Ziua României!”. În această zi mă gândesc la procentul celor care le este ruşine să spună că sunt români, la cei ce îşi urăsc fraţii de acelaşi neam, la cei ce şi-au părăsit foarte uşor ţara, la cei ce au uitat de părinţi, de tradiţii şi mai ales de credinţa ortodoxă, născută odată cu acest popor. Trăim într-o ţară atât de frumoasă şi de bogată, dar cu toate acestea, fiecare zi ni se prezintă ca fiind o calamitate. Numai cifre pesimiste şi prognoze apocaliptice! Fiecare dintre noi este responsabil de tot ceea ce se întâmplă. De ce? Pentru că foarte adesea credem că „adevărul” aparţine unora şi minciuna altora. Unii sunt buni, iar ceilalţi sunt corupţi, hoţi, mincinoşi, s.a. Când cei pe care îi considerăm buni ne vor dezamăgi, va veni revolta, odată cu mustrarea de conştiinţă şi cu lehamitea. Ziua României ar trebui să ne determine pe fiecare dintre noi să ne raportăm la ţara noastră cu responsabilitate în fiecare zi. Deşi suntem aproape 20 de milioane de locuitori, adică o forţă, nu reuşim să ne impunem civilizat, împreună, în faţa a câtorva sute de politicieni, pentru ca ţara aceasta să mergă în direcţia pe care ne-o dorim. La mulţi ani celor ce încă mai sunt români! Sper ca Bunul Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne izbăvească de cei ne nu iubesc acest neam sfânt, a cărui libertate şi credinţă s-au dobândit cu sânge! La mulţi ani române!

Am constatat că în foarte multe situaţii agenda opiniei publice a fost şi este invadată de subiecte care nu au avut întotdeauna de a face cu ceea ce ţine de popor. Foarte multe subiecte au fost legate de politică, de alegeri de tot felul, de câştigători şi învinşi. S-a vorbit apoi despre încălcarea Constituţiei şi a drepturilor omului, iar legea a fost interpretată de o parte şi de alta. Desigur unii comentatori s-au exprimat pro şi contra, fiind aduse argumente solide că legea nu este respectată. Cei ce au votat în ultima vreme, indiferent de opţiunea lor, au considerat că puterea de a schimba este în mâinile lor. Îmi aduc aminte în urmă cu ceva ani cum era huiduit din cauza austerităţii un om politic la o manifestaţie organizată în Iaşi. Sincer, mi-a fost milă de personaj. Din nefericire, huiduielile nu au schimbat mare lucru, dar oamenii au dorit să se exprime în acest fel. Oare câţi dintre noi atunci când merg la vot îşi fac timp să analizeze de exemplu câteva statistici. Adică să am motiv să dau votul meu altora pentru că nu şi-au respectat angajamentele, justifincând şi nu fiind influenţat doar de unele evenimente.

De exemplu, o statistică spune că în anul 2016, veniturile totale ale populaţiei, medii lunare pe o gospodărie au fost de 2945 de lei, iar cheltuielile au fost în medie de 2524 lei pe o gospodărie. În trimestrul III din anul 2018, veniturile totale ale populaţiei, medii lunare pe o gospodărie au fost de 4454 lei, iar cheltuielile totale au fost în medie de 3891 lei lunar pe o gospodărie.

Am avut parte în ultimii ani de câteva evenimente care ne-au distras atenţia de la ceea ce îi interesează pe oameni cel mai mult: nivelul de trai. Ori în urma unor evenimente care au generat frustrare, indignare şi revoltă, oamenii au considerat că cei ce au greşit trebuie să plătească. S-a mai gândit cineva la ţara aceasta, la oamenii săraci, la bătrânii singuri, la copiii rămaşi singuri, la cei ce mor din cauza diferitelor boli în spitale, la violenţa domestică, s.a. ? Poate că da! Dar agenda publică ne-a fost mereu ocupată cu multe alte „probleme”, fiind obligaţi ca în anii de după 1990 să ne uităm la filmele difuzate în reluare, chiar dacă unele erau în reluare.

Ca să mă întorc în zona cifrelor, astăzi am aflat că „Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat recent 1,051 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 46 de luni, la un randament mediu de 3,92% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României”.

Avem la putere un guvern care a format o majoritate pentru a fi validat de Parlament. Această majoritate s-a format tot din aleşii poporului, indiferent de partid. Deci, conform legii are legitimitate să dea ordonanţe, să treacă legi prin Parlament, s.a. Ce părere oare are opinia publică despre acest împrumut? Este bine, este rău? Chiar nu mai sunt parale? Cât de credibile sunt explicaţiile pentru a justifica acest împrumut?

Ne lăsăm conduşi şi ne convine asta. Cred că soluţia este să începem să gândim, să cercetăm mai în amănunt ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Lipsa unei atitudini ferme din partea noastră, în raport cu ceea ce se întâmplă în ţară, va face ca politicile să se întoarcă împotriva noastră. E doar o constatare menită să urnească puţin falsa percepţie despre agenda publică.

Comentariile şi opiniile contrare din ultima perioadă au reuşit să-i separe pe români în cel puţin două tabere. Unii sunt pro, alţii sunt contra unui partid. Unii amintesc de anumite fapte sau măsuri luate de un anumit partid, alţii arată cu degetul spre adversar. Toate aceste divergenţe au apărut nu pentru că oamenii o duc rău, ci pentru că în general o duc bine. Este doar o părere şi nu ţin neapărat să fiţi de acord cu ea. Problema mea este că am constatat că atunci când două sau mai multe persoane încearcă să abordeze un subiect legat de starea actuală din ţara noastră se ajunge foarte uşor la urcarea tonului, la jigniri, la certuri şi chiar la ruperea prieteniilor. Am senzaţia că a devenit un fenomen punerea la punct a celuilalt. Doar unul are dreptate, iar celălalt trebuie să tacă pentru că a văzut şi a auzit că unele lucruri s-au petrecut într-un anume fel. Câţi dintre noi se gândesc la rădăcina nemulţumirilor noastre şi la cei ce le promovează. Nu cumva se merge după principiul „divide et impera” (dezbină şi stăpâneşte) şi se doreşte ca unii să fim împotriva altora? Consider că tehnologia, în special telefonul mobil, dar şi televizorul, ne-a acaparat viaţa de zi cu zi. Prin intermediul acestor mijloace suntem ţinuţi în priză cu tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Suntem spectatorii unui film ce se petrece în fiecare zi lângă noi. Şi avem impresia că rolul nostru este foarte important. De fapt am senzaţia că ni se şi induce ideea că noi putem face schimbarea în tot ceea ce se învârte în jurul nostru. Fie că este vorba de o petiţie online, fie că este vorba de un reportaj despre defrişările ilegale sau fie că este vorba de un apel umanitar la care putem oferi un sprijin. Desigur există multe situaţii când împreună oamenii au reuşit să facă lucruri bune.

Marele Dicţionar al Bolilor şi Afecţiunilor defineşte răutatea ca o dorinţă maladivă de ură exprimată prin obiectivul de a face rău, prin cuvinte sau acţiuni. Omul rău vrea să-şi dovedească că este corect şi că are dreptate. Răutatea poate proveni din răni emoţionale grave, din frustrări. Doresc să mă răzbun crezând că astfel obţin un sentiment de uşurare.

În ceea ce priveşte remediul, autorul ne îndeamnă să acceptăm că suferinţa ne aparţine, iar în loc de răzbunare avem posibilitatea să ne ascultăm emoţiile şi să le înţelegem sursa.

În aceeaşi carte, legat de dreptate, ni se spun următoarele: Dacă manifest tot timpul o atitudine care transmite mesajul „eu am dreptate” este cazul să mă întreb: de ce sunt închis faţă de opiniile celorlalţi? De ce anume vreau să mă protejez? Trebuie să conştientizez faptul că cei din jurul meu pot rămâne calmi faţă de mine, pot să păstreze distanţa, să fie atenţi să nu mă izbească şi chiar să creadă că SUNT BOLNAV. Se spune că vârsta la care vrem să avem tot timpul dreptate este la 7 ani. Este posibil ca o parte din mine să fi rămas copil?

Remediul: Acceptând să-i ascult pe ceilalţi, oferindu-mi şansa de a schimba părerile şi de a-i lăsa şi pe ceilalţi să îşi exprime propriile păreri, îmi amplific nivelul de iubire, de deschidere, de libertate prin respectul reciproc şi comunicare.

Cele scrise mai sus le văd zi de zi de ceva vreme încoace. Puţini se gândesc la pericolul în care se află şi pe care îl propagă conştient sau inconştient. Suntem invadaţi de boala urii, iar asta nu poate să ne facă bine. Priviţi cu atenţie şi analizaţi oamenii din jur! Nu ca să-i judecaţi, ci ca să nu cădeţi în plasa acestei boli.

Pentru că într-un articol anterior am amintit de psihiatrul americam Scott Peck, închei printr-o idee din cartea sa „Psihologia minciunii”: „Răul este real şi obiectiv, dar înţelegerea lui vine din credinţă, nu din ştiinţă”.