Inimi unite în rugăciune la Mănăstirea Voroneţ

La Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava a fost serbat duminică, 21 aprilie 2019, hramul de primăvară. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, a fost lansată cartea „Poeziile Măicuţei”, semnată de stavrofora Irina Pântescu.

Constantin Ciofu

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost cinstit în mod deosebit la Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava în Duminica Floriilor. Aceasta deoarece, pomenirea sfântului pomenit în calendarul Bisericii Ortodoxe pe 23 aprilie cade anul acesta în Sfânta şi Marea Marţi. Astfel, după rânduiala din Tipicul Sfântului Sava, serbarea Sfântului Gheorghe se face în Duminica Floriilor. La ceas de seară, sunetul toacei şi al clopotelor a adunat în rugăciune monahiile din ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cunoscută pentru albastrul de Voroneţ. În dimineaţa zilei de duminică, când razele soarelui străbăteau mantia de nori, în faţa aşezării monahale a fost întâmpinat Înatpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Ierarhul a binecuvântat pâinea şi sarea ţinute în mâini de către stavrofora Gabriela Platon, stareţa Mănăstirii Voroneţ, iar în drumul spre biserică soborul slujitorilor a cântat imnul arhieresc „Pre Stăpânul”, în dangătul clopotelor. Înaltpreasfinţia Sa a intrat în locaşul de închinăciune pentru a se închina la sfintele icoane şi la mormântul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul. În semn de cinstire, icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din catapeteasma edificiului a fost frumos împodobită cu flori.

O nouă apariţie editorială

Pe podiumul special amenajat cu faţa către scena Judecăţii de Apoi de pe biserica aşezământului moastic, Arhipăstorul Sucevei şi Rădăuţilor a oficiat Sfânta Liturghie. Din soborul slujitorilor au făcut parte preoţi monahi şi de mir din mai multe părţi ale ţării. La slujbă au asistat stareţe de la mai multe mănăstiri din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor, oameni de suflet care iubesc şi preţuiesc Mănăstirea Voroneţ dar şi pelerini închinători din ţară şi de peste hotare ale căror inimi s-au unit în rugăciune în această zi sfântă. Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la viaţa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care a fost ocrotitorul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare în luptele pe care le-a purtat pentru apărarea credinţei şi pământului românesc. În acelaşi timp, ierarhul a apreciat osteneala depusă în ultimii 28 de ani de stavrofora Irina Pântescu, proinstareţa Mănăstirii Voroneţ, care a reuşit cu sprijinul obştii şi al oamenilor rânduiţi de Dumnezeu să redea frumuseţea de odinioară „Capelei Sixtine a Estului” şi cetăţii ce o străjuieşte. Înaltpreasfinţia Sa a remarcat râvna stavroforei Gabriela Platon, care a preluat crucea de stareţă a Voroneţului pentru a continua lucrarea grea dar frumoasă încredinţată. În trapeza mănăstirii a fost oficiată slujba Parastasului pentru ctitori şi s-a lansat cartea „Poeziile Măicuţei”, semnată de stavrofora Irina Pântescu. „Stavrofora Irina Pântescu are o memorie extraordinară, astfel că mereu ne-a încântat cu o pozie pe care a învăţat-o în copilărie. O mulţime de poezii din memoria măicuţei au fost învăţate din abecedar. Acestea sunt rostite când simpte că e momentul. Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen ne-a recomandat să tipărim un volum cu poeziile maicii stareţe. Chiar dacă unele poezii au autori cunoscuţi, acestea au devenit ale măicuţei prin modul de a le interpreta şi de a ni le dărui în diverse momente. Cartea are 60 de pagini şi are format mic”, a menţionat stavrofora Gabriela Platon. Stavrofora Irina Pântescu a remarcat că „Sfântul Gheorghe merita să fie serbat odată cu Intrarea Domnului în Ierusalim”. „Ne bucurăm de ocrotirea Sfântului Gheorghe şi simţim că poartă de grijă Mănăstirii Voroneţ, aşa cum se întâmpla în timpul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. La cest moment de sărbătoare îi îndemn pe toţi românii să-şi mărturisească credinţa, să-şi iubească ţara şi limba. Bunul Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne asculte rugăciunile”, s-a exprimat proinstareţa Mănăstirii Voroneţ. Petrecerea în rugăciune sub streaşina monumentului UNESCO de la Voroneţ este cu totul aparte. Aceasta datorită duhuhului de sfinţenie pe care l-au presărat în aceste locuri vrednicii înaintaşi, oameni cu viaţă sfântă şi curată, ce au mărturist şi apărat credinţa ortodoxă, spre slava lui Dumnezeu.

Copiii din Spineni s-au împrietenit cu fotografia

Structura Spineni a Şcolii „Gheorghe Ciobanu” – Andrieşeni a găzduit miercuri, 17 aprilie 2019, activitatea „Să ne împrietenim cu fotografia”, în cadrul Programului „Şcoala altfel”. La invitaţia profesorului pentru învăţământ primar Ilie Urmă, a venit de la Iaşi pentru a vorbi despre fotografie Constantin Ciofu, artist fotograf şi jurnalist. Întâlnirea s-a bucurat de prezenţa elevilor şi preşcolarilor din Spineni şi de cea a copiilor din clasa a IV-a A a Şcolii Gimnaziale Andrieşeni, coordonaţi de directorul adjunct Dumitru Strurza. La această activitate şi-au mai adus aportul profesoara de limba engleză Georgiana Vatră, educatoarea Carmen Smartici şi învăţătoarea Maria Ciobanu. Mai întâi, a fost vernisată expoziţia de fotografie „Paşi spre Lumină”, semnată de Constantin Ciofu şi panotată pe holul şcolii, după un cuvânt de bun-venit al profesorului Ilie Urmă, gazda manifestării. S-a amintit de locaţiile în care au fost realizate imaginile şi despre cât de importantă este lumina în fotografie. În continuare, s-au prezentat câteva modalităţi prin intermediul cărora fotografia poate fi pusă în valoare, iar apoi, trei eleve de la Şcoala Andrieşeni au prezentat câte un portofoliu de fotografii special pregătit cu acest prilej. Şcolarii au avut apoi posibilitatea să vadă cum se imprimă o fotografie la minut, iar apoi au asistat la o demonstaţie cu drona. Atât copiii, cât şi cadrele didactice au fost deosebit de încântaţi de toate informaţiile primite dar mai ales de demonstaţia cu drona. Deşi în săptămâna „Şcoala Altfel” elevii nu primesc teme, aceştia au promis că vor realiza până la finalul lunii aprilie imagini ce vor avea ca subiect „lumina”.

Expoziţia de fotografie „Paşi spre Lumină”

Școala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu” – Andrieşeni

Locaţia Spineni

Paşi spre Lumină”

Expoziţie de fotografie

Constantin Ciofu

Lucrările din expoziţia de faţă sunt realizate în timpul zilei, astfel că toate cadrele se folosesc de lumina soarelui. Imaginile surprind personajele în timpul rugăciunii sau în perimetrul locaşurilor de închinăciune. De asemenea, există fotografii care îl duc pe privitor cu gândul la simbolurile religioase şi în locuri precum biserica Sfântului Mormânt. Cadrele au fost realizate în ţara noastră dar şi în ţări precum Israel, Ucraina şi Italia. În fiecare zi facem paşi, iar lucrul acesta se datorează lui Dumnezeu, despre care spunem în Simbolul de credinţă că este „Lumină din lumină”. Fiecare pas şi fiecare clipă a vieţii ar trebui să fie făcut spre Lumină. Doar astfel, avem şansa să fim fii ai Luminii şi să luminăm întunericul din jurul nostru.

Perioada expoziţională: 17 aprilie – 17 mai 2019

Vernisaj: Miercuri, 17 aprilie 2019, ora 10:00, Şcoala Spineni, judeţul Iaşi