Luminile la casele din Lungani-Voineşti erau aprinse astăzi (31 martie 2017) la ora 6:20 când, împreună cu Mihaela Ajităriţi, Vlad Colotilă şi Florin Aioanei, am ajuns în acest sătuc.
Câinii au început să latre după ce ne-am oprit în marginea localităţii în dreptul unui mic lac. Am aflat că se poate pescui gratuit, doar scăldatul fiind interzis. Pe când încă aşteptam ca primele raze ale soarelui să apară, o localnică a venit la poartă întrebând dacă am „sunat” la poartă. Era sătulă de treabă pentru că s-a trezit la ora 4 dimineaţa. Ne-a povestit că are câteva vaci şi câţiva porci pe care îi creşte pentru a se întreţine şi pentru a da copiilor pentru mâncare, unii fiind plecaţi în străinătate. În vreo zece minute, mi-a spus câteva din greutăţile pe care le înfruntă, dar şi despre cât de frumos e vara la Lungani. Urcând spre culmile celui mai înalt deal din sat, ne-am oprit pentru câteva secunde. Din depărtare se auzeau clopotele unei biserici, în liniştea şi adierea de vânt a sfârşitului de primăvară. Am păşit peste iarba fragedă abia încolţită după iarna destul de bogată în zăpadă. Am ajuns în vârf, unde am aşteptat ca razele soarelui să apară de dincolo de nori. Doar câteva fire roşii am reuşit să surprindem, după care am ajuns în curtea bisericii parohiale. Din clopotniţă, parcă printr-o minune, am observat cum lumina a străpuns norii cenuşii căzând perpendicular. Ne-au atras atenţia copacii înfloriţi, pe care i-am fotografiat din mai multe unghiuri. Puţin înainte de ora 8:00, ne-am întors în oraşul aglomerat şi zgomotos. Tura foto de la Lungani a arătat încă o dată că prietenia în jurul pasiunii pentru fotografie poate avea roade frumoase, chiar dacă acestea se culeg de obicei toamna. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi)
Lună: martie 2017
Biserica „Sfântul Gheorghe” – Bacău, februarie 2017
Expoziţia de fotografie AN 2016
Expoziția de fotografie ”Hopa Mitică”
Zilele Asistenţei Sociale 2017 – deschiderea oficială
A 166 – a întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi
Clubul Fotografilor Iaşi
A 166– a întrevedere: marţi, 7 martie 2017, de la ora 18:30, în Sala “Diotima” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” din Iaşi
Sumar
Moderatoare: Mihaela Beatrice Constantinescu
Afiş realizat de Florin Aioanei
Accesul în sală este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de Fotografie.
Expoziţia de fotografie „Primăvara în suflet românesc”
Simpozion la Şcoala „Ion Creangă” din Iaşi, 3 februarie 2017
La Şcoala „Ion Creangă” din cartierul ieşean Păcurari a avut loc vineri, 3 martie 2017, un eveniment comemorativ în cadrul Proiectului educaţional „Bulgăre de humă”, ediţia a VII-a. Manifestarea, intitulată „180 de ani de la naşterea lui Ion Creangă”, a debutat cu Slujba Parastasului pentru marele scriitor, oficiată de părintele Constantin Prodan, de la Parohia „Sfântul Mina” – Păcurari din Iaşi, care este şi misionar protopopesc al Protopopiatului 1 Iaşi. După cuvântul de deschidere al profesoarei Nicoleta Cristina Creţu, directorul Şcolii „Ion Creangă”, a urmat o prezentare a profesoarei Loreta Mahalu, întitulată „Drumurile lui Ion Creangă. Profesorul universitar doctor Constantin Dram de la Univeritatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a ţinut prelegerea cu tema „Drumurile lui Creangă – 180 de ani de la naşterea scriitorului”, iar actorul Petru Ciubotaru de la Teatrul Naţional din Iaşi a făcut câteva referiri la rolurile în care l-a interpretat pe autorul „Amintirilor din copilărie”. Simpozionul a fost moderat de profesoara Graţiela Veronica Prodan, care a mulţumit în cadrul evenimentului Clubului Fotografilor Iaşi pentru implicarea în Proiectul „Bulgăre de humă”, ediţia a VII-a, prin susţinerea timp de o lună de zile a unui curs de fotografie. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi)