În Secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi a început astăzi, 28 februarie 2015, Atelierul de Fotografie pentru pacienţii din acest spital. Atelierul este organizat de Clubul Fotografilor Iaşi, în colaborare cu Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi – Secţia Bârnova, având sprijinul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi (Parcul Copou). Pentru început, cinci persoane au participat la această activitate, înscrisă în cadrul artterapiei. Gazda întâlnirii a fost asistentul-şef al Secţiei Bârnova, Ovidiu Manolache, cel care a prezentat celor trei membri ai Clubului Fotografilor Iaşi câteva aspecte legate ce ţin de buna desfăşurare a proiectului. Am rămas impresionaţi că majoritatea „cursanţilor” s-au intersectat de-a lungul vieţii cu fotografia. De exemplu, Viorel ne-a mărturisit cum a construit în tinereţe propriul aparat de fotografiat, fiind nevoit să cumpere doar lentilele. Apoi, după ce le-am stârnit interesul pentru fotografie, pacienţii s-au arătat nerăbdători să ne revedem la o nouă întâlnire. „Ne bucurăm şi vă mulţumim pentru că aţi acceptat să veniţi în secţia noastră pentru a desfăşura o activitate cu pacienţi ce au probleme de sănătate. Veţi avea de învăţat de la aceşti oameni care cândva s-au remarcat în societate, dar au ajuns în această secţie. Ei se află într-un punct dificil al vieţii, însă prin astfel de activităţi se pot ridica”, a spus asistentul-şef Ovidiu Manolache. Mulţumesc colegilor Florin Aioanei (autorul afişului) şi Ionuţ Rebegea, care au petrecut aproape două ceasuri alături de pacienţii de la Bârnova. Sperăm ca data viitoare, vremea să ne ofere mai multe motive să ne oprim pentru a fotografia!
Lună: februarie 2015
În autobuz, Bucureşti – februarie 2015
Atelier de fotografie la Secţia Bârnova a Spitalului Socola
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor Iaşi
Atelier de Fotografie
Timp de şase săptămâni, un grup de apropximativ zece pacienţi din Secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi vor încerca să înţeleagă de la membrii Clubului Fotografilor Iaşi câteva noţiuni fotografice şi să se familiarizeze cu aparatul foto. Atelierul de fotografie se va derula în cadrul artterapiei, ce se bazează pe o gamă diversă de strategii şi tehnici.
Perioada derulării atelierului: 28 februarie 2015 – 4 aprilie 2015
Locaţia: Secţia Bârnova a Spitalului Socola Iaşi
Responsabili: Constantin Ciofu şi asistentul-şef Ovidiu Manolache
Afiş realizat de Florin Aioanei.
Atelierul de fotografie este un liant important al tuturor strategiilor folosite în artterapie. Acesta permite, prin vizionarea împreună cu pacienţii participanţi, o analiză corectă şi o corecţie precisă. Atelierul foto are ca scop valorizarea pacientului, redarea încrederii în sine, educarea simţului estetic, percepţia culorilor, a proprietăţilor luminii, interacţiunea cu potenţialii subiecţi (tot pacienţi ) şi interacţiunea cu mediul exterior (excursii în natură cu surprinderea unor peisaje, viaţa sălbatică din pădure, plimbări în grup organizate în pădure). Fotografiile realizate de pacienţi pot fi interpretate de psihologi. În funcţie de felul în care a fost ales subiectul, lumina, decorul sau preferinţele pentru anumite scene triste, pot da informaţii noi depre anumite afecţiuni ale pacientului. Fotografiile realizate de pacienţi vor fi valorificate într-o expoziţie colectivă.
Ochii de la Mall, Iaşi – februarie 2015
Magazine de carne, Iaşi – februarie 2015
La gura de metrou, Bucureşti – februarie 2015
Pe terenul de fotbal, Vlădeni – februarie 2015
Amanet, Iaşi – februarie 2015
O nouă plimbare „în slujba” fotografiei
Membrii Clubului Fotografilor Iaşi au ieşit din nou la fotografiat în seara zilei de 22 februarie 2015. Invitaţia a aparţinut colegului nostru Vlad Colotilă, iar locaţia aleasă a fost zona Fundaţie din centrul Iaşului. Ne-a amuzat că la trecerea de pietoni de la BCU a oprit o maşină. Şoferul ne-a rugat să-i facem o fotografie :)). Răspunsul a venit imediat: „Doar pe bază de programare!”
„Camera foto este doar un accesoriu… pasiunea, respectul şi imaginaţia sunt esenţa unei fotografii reuşite” (Aurel Rapa)