Despre tabăra foto de la Ipoteşti la „Ora de cultură”

În cadrul emisiunii „Ora de cultură”, difuzată la Somax TV Botoşani în ziua de marţi, 24 iulie 2017, realizatorul Traian Ungureanu i-a avut invitaţi pe Ala Sainenco, managerul Memorialului Ipoteşti, pe Ioana Matfeev de la Asociația „Buzzmedia” şi pe Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi. Tema emisiunii a fost „Eminescu să ne judece”. Ala Sainenco a vorbit despre Zilele Eminescu de la mijlocul lunii trecute derulate la Ipoteşti dar şi despre Serile Melancolice Eminesciene. În acelaşi timp, a amintit de parteneriatele şi publicaţiile ce reunesc munca de cercetare dedicată poetului naţional Mihai Eminescu. Ioana Matfeev a făcut referire la Tabăra de jurnalism „Ai noştri tineri” ce se va desfăşura la Ipoteşti în perioada 12-16 august 2017. De asemenea, Constantin Ciofu a dezvăluit telespectatorilor câteva detalii din spatele proiectului „Căutându-l pe Eminescu”, a cărui tabără a ajuns anul acesta (13-16 iulie) la cea de-a doua ediţie. Realizatorul emisiunii Traian Ungureanu a dorit în acelaşi timp să afle în ce constă munca unui pasionat de fotografie şi ce trebuie să facă un deţinător de aparat foto pentru a se apropia de imaginea artistică.

 

Expoziţia de fotografie “Călător prin Ierusalim”

Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași

Clubul Fotografilor din Iași

Galeria de Artă “La Gard”

Expoziţie de fotografie

Călător prin Ierusalim”

Florin Aioanei, Mihaela Ajităriţi, Vlad Colotilă, Constantin Ciofu, Mirela Grosu

Perioada expoziţională: luni, 17 iulie 2017 – vineri, 4 august 2017

Vernisaj: marţi, 18 iulie 2017, ora 18:30, Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”

Visul multor creştini din toată lumea este acela de a ajunge măcar odată la Ierusalim pentru a atinge Sfântul Mormânt. Cetatea în care a pătimit în înviat Mântuitorul Hristos oferă fotografului posibilitatea să realizeze multe cadre care de care mai inedite. O parte din atmosfera acestui frumos oraş se regăseşte în cele 56 de lucrări (30X45), realizate în perioada 20-23 mai 2017 de cinci membri ai Clubului Fotografilor Iaşi. Despre experienţa trăită în Ţara Sfântă şi despre fotografiile din expoziţie vă vor povesti autorii imaginilor expuse.

Afiș: Florin Aioanei

Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov

Text şi mediatizare: Constantin Ciofu

http://clubulfotografiloriasi.ro

Expoziţia colectivă de fotografie „Urme”

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi

O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu

Clubul Fotografilor Iaşi

Galeria de Artă „Labirint”

Parcul Copou, Iaşi

„Urme”
Expoziţie colectivă de fotografie

Mihaela Baciu, Marian Bîrlădeanu, Sorin Burduja, Dumitru Cernei,

Irina Cocuz, Radu Lozneanu, Lucian Popa, Alexandra Raţă.

Perioadă: luni, 17 iulie 2017 – vineri, 4 august 2017.

Vernisaj: marţi, 18 iulie 2017, de la ora 18.30, în Sala „Diotima”.

În Galeria de Artă „Labirint” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi din Parcul Copou, participantele şi participanţii la cea de a XXX-a ediţie a (par)cursului numit „O iniţiere în Fotografie” şi-au reunit 40 de lucrări policrome şi monocrome (30 x 45 cm) ce au ca temă comună „Urma”.

Prin pământ, zăpadă, apă sau aer, în lumile minerale, vegetale, animale ori umane, în urma tuturor celor ce trec, rămân… urme.

Urme similare acestei expoziţii din urmă.

Anunţ şi afiş: D.M.

Alte informaţii în:

http://dan-mititelu.ro/teme

https://www.facebook.com/Dan.Mititelu.Copou.Iasi

Clubul Fotografilor Iaşi, la Tabăra “Căutându-l pe Eminescu”, ediţia a II-a

Zece membri ai Clubului Fotografilor Iaşi vor participa în perioada 13-16 iulie 2017, la Tabăra de fotografie “Căutându-l pe Eminescu”, ediţia a II-a. Aceasta ava avea loc la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de studii Mihai Eminescu din judeţul Botoşani, principala instituţie organizatoare. În cele patru zile de activităţi îşi vor da întâlnire fotografi din Iaşi, Piatra Neamţ, Rădăuţi şi Botoşani. La ediţia a II-a, organizatorii își propun să meargă pe urmele lui Eminescu vizitând şi fotografiind mănăstiri, biserici şi clădiri care au legătură cu poetul naţional Mihai Eminescu. Cele mai reuşite imagini vor fi expuse la Memorialul Ipoteşti şi în galeria din Parcul “Mihai Eminescu” din Botoșani.