În seara zilei de 30 ianuarie 2015, fotografii care au lucrări în Expoziţia de Fotografie „(în)Tineri(re)” au adus sub escortă lucrările la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Galata din Iaşi. Mulţumim domnului Dan Mititelu şi lui Luca pentru că ne-au aşteptat la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” pentru a lua ramele. A fost o seară în care s-a muncit mult, pentru ca iubitorii de fotografie şi de cultură să se poată bucura de 53 de lucrări deosebite. Timp de trei ore şi jumătate am fost (si vom rămâne) o echipă minunată de invidiat, în care ne-am cunoscut mai bine, ne-am amuzat, dar am fost şi un pic serioşi. Oboseala (în cazul majorităţii), dar şi starea de sănătate un pic atinsă de mici probleme (în cazul minorităţii) au fost răpuse de „atmosfera caldă şi plăcută”, după cum a mărturisit un membru al echipei. Mulţumim părintelui Mircea Stoleriu pentru indicaţii, pentru covrigei şi pentru ceaiul fierbinte. Mulţumesc colegilor care au fost prezenţi în proporţie covârşitoare la partea a doua a pregătirii expoziţiei. Mulţumim domnului Alexandru Mandachi pentru că a printat un nou set de afise. Personal, nu regret nicio clipă petrecută în acest fel şi nu aş fi dat nimic să fie altfel.
Vă aşteptăm la vernisaj!