Vernisaje de excepţie la Clubul Fotografilor Iaşi

Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi a găzduit marţi, 31 ianuarie 2017, două vernisaje de fotografie colective: „Reflexii” şi „Veşnicia s-a născut la sat…”. Cele două evenimente au fost organizate de Clubul Fotografilor Iaşi, în prezenţa unui public numeros pasionat de arta fotografică.
Membrii Clubului Fotografilor Iaşi au organizat aseară două venisaje de fotografie colective. Evenimentele au fost moderate de Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, care a mulţumit membrilor clubului pentru că au venit în faţa publicului cu imagini valoroase. În acelaşi timp, a fost apreciată munca depusă timp de două săptămâni de Florin Aioanei, membru în cadrul clubului, cel ce s-a îngrijit atât de cele două expoziţii, cât şi de expoziţia de fotografie (în)Tineri(re). Prima expoziţie de fotografie este intitulată sugestiv „Reflexii” şi se află în Galeria de artă „Labirint” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Cele 40 de imagini au fost realizate de 21 de membri ai Clubului Fotografilor Iaşi. „Reflexia este o filtrare prin propriul suflet” a menţionat profesorul Ioan Răducea, membru în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi: „Fiecare a încercat să vorbească de bucuria de a fotografia, de realitatea filtrată prin simţământul nostru, pe care ţi-o dă imaginea făcută cu inimă. Unii colegi s-au îndreptat către alogorie, iar alţii au mers pe contrast”. Fotografiile din expoziţia „Refexii” îl determină pe privitor să-şi imagineze un subiect anume. Vlad Colotilă, membru în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi: „Cred că cel mai important într-o astfel de expoziţie este să ne folosim fiecare dintre noi imaginaţia. Fotograful se gândeşte să facă subiectul mult mai important într-o reflexie decât într-o imagine de portret sau peisaj”. Publicul a urmărit în continuare montajul cu cele 40 de lucrări expuse de următorii membri: Florin Aioanei, Mihaela Ajităriți, Nicu Apostu, Marius Balan, Dorian Butnaru, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Vlad Colotilă, Mihaela Beatrice Constantinescu, Raluca Damian, Mirela Grosu, Romică Horhotă, Vasile Iacob, Doru Nastas, Anamaria Oanea, Daniel Olariu, Paul Pădurariu, Ioan Răducea, Sorin Untu, Cristian Vidrașcu şi Oana Zobu.
Ar trebui să continuăm cu şirul acestor expoziţii”
În partea a doua, s-a organizat vernisajul expoziţiei de fotografie „Veşnicia s-a născut la sat…”, aflată în Galeria de artă „La Gard”. În cele 64 de lucrări, 23 de membri ai Clubului Fotografilor Iaşi vin în faţa publicului cu imaginea satului din zilele noastre. Romică Horhotă a sugerat că proiectele fotografice dedicate satului românesc ar trebui să continue: „Cred că ar trebui să continuăm cu şirul acestor expoziţii. Să ne aducem aminte că în perioada interbelică, un mare fotograf, Iosif Berman, a fost invitat de Dimitrie Gusti să-l însoţească în călătoria sa de culegere de texte. Atunci s-au realizat fotografii în mediul rural care au rămas antologice”. Vasile Iacob a atras atenţia că în zona rurală pot exista anumite riscuri atunci când fotografiezi şi a apreciat modul cum s-au panotat lucrările de către Florin Aioanei. Viaţa la ţară este pentru mulţi dintre cei ce locuiesc la oraş necunoscută, e de părere Mihaela Ajităriţi: „Mă bucur că expoziţia de faţă este pe gardul Parcului Copou pentru că poate fi mai uşor vizionată de tinerii şi copiii care nu au cunoscut viaţa de la ţară. Merg foarte des în mediul rural şi am observat că încă mai există case cu pridvor. Din imaginile noastre se poate vedea că oamenii mai merg la munca câmpului şi cresc animale, ţin tradiţiile şi obiceiurile străbune”. În cadrul discuţiilor legate de expoziţie şi de satul românesc, Nicu Apostu a folosit două parafrazări: „Deşi <<veşnicia s-a născut la sat>>, se pare că <ăbdare

>>. Satul românesc nu mai e aşa cum îl ştiam eu în copilărie şi probabil va deveni o imagine strâmbă a oraşului. Oana Zobu s-a legat în interveniţa sa de fotografia din expoziţia „Veşnicia s-a născut la sat…”: „Fotografia mea are în spate o poveste cam tristă. Copacul pe care l-am surprins se află într-o grădină a unei case care a ars. Am considerat că are legătură cu ceea ce dorim să sugerăm în titlu”.

Atmosfera satului prin cântecul popular
Programul a continuat cu prezentarea montajului cu cele 64 de fotografii expuse de următorii membri: Bianca Adiaconiței, Florin Aioanei, Mihaela Ajităriți, Nicu Apostu, Marius Balan, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Vlad Colotilă, Mihaela Beatrice Constantinescu, Raluca Damian, Mirela Grosu, Romică Horhotă, Vasile Iacob, Larisa Maxim, Doru Nastas, Anamaria Oanea,Daniel Olariu, Paul Pădurariu, Gheorghiță Nemțanu, Ioan Răducea, Sorin Untu, Cristian Vidrașcu, Oana Zobu. Profesoara Nina Munteanu de la Colegiul Naţional de Artă „George Enescu” din Iaşi a prezentat un repertoriu de cântece populare culese de dincolo de Prut, despre care a amintit cum le-a cules de la bătrânii satelor. Următorul eveniment va avea loc marţi, 7 februarie 2017, de la ora 18:30, când se va desfăşura cea de-a 164 întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi. 

 

Expoziţia de fotografie „Veşnicia s-a născut la sat…”

Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor din Iași
Galeria de Artă “La Gard”
Expoziţie de fotografie
Veşnicia s-a născut la sat…”
Bianca Adiaconiței, Florin Aioanei, Mihaela Ajităriți, Nicu Apostu, Marius Balan, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Vlad Colotilă, Mihaela Beatrice Constantinescu, Raluca Damian, Mirela Grosu, Romică Horhotă, Vasile Iacob, Larisa Maxim, Doru Nastas, Anamaria Oanea,Daniel Olariu, Paul Pădurariu, Gheorghiță Nemțanu, Ioan Răducea, Sorin Untu, Cristian Vidrașcu, Oana Zobu.
Perioada expoziţională: luni, 30 ianuarie 2017 – vineri, 17 februarie 2017
Vernisaj: marţi, 31 ianuarie 2017, ora 18:30, Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”
Pentru încă mulți dintre noi, mediul rural înseamnă vacanțele nostalgice din copilărie, alături de bunici, de mirosul copacilor înfloriți sau al fructelor coapte, de drumurile bătătorite de pasul prietenilor sau al dansatorilor vrăjiți de jocurile tradiționale zglobii. Când ne gândim la rural, desemnăm și o mare parte din viața noastră, cu alt stil, cu alte culori, alte trăiri, de demult și parcă de neatins acum, într-un secol de tehnologie foarte avansată, plin cu nenumărate distrageri. Ideea de a face o expoziție ce are în prim plan o scurtă, dar plăcută reîntoarcere la tot ce ține de această sferă, a avut drept scop principal admirația pentru locuri, obiceiuri, tradiții, trăiri și retrăiri personale sau nu, ale românilor; și nu doar pentru a reconstitui atmosfera melancoliei unor vremuri și locuri trecute, ci și pentru a arăta că prin fotografie mai apreciem ceea ce mai persistă acum: un rural al nostru!
Afiș: Florin Aioanei
Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov
Text: Mihaela Beatrice Constantinescu
Mediatizare: Constantin Ciofu
http://clubulfotografiloriasi.ro

Expoziţia de fotografie „Reflexii”

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași
Clubul Fotografilor din Iași
Galeria de Artă “Labirint”
Expoziţie de fotografie
„Reflexii”
Florin Aioanei, Mihaela Ajităriți, Nicu Apostu, Marius Balan, Dorian Butnaru, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Vlad Colotilă, Mihaela Beatrice Constantinescu, Raluca Damian, Mirela Grosu, Romică Horhotă, Vasile Iacob, Doru Nastas, Anamaria Oanea, Daniel Olariu, Paul Pădurariu, Ioan Răducea, Sorin Untu, Cristian Vidrașcu, Oana Zobu.
Perioada expoziţională: luni, 30 ianuarie 2017 – vineri, 17 februarie 2017
Vernisaj:marţi, 31 ianuarie 2017, ora 18:30, Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”
Ce identificăm atunci când privim spre ceva sau spre cineva? Ce vrem să observăm și ce descoperim, de fapt? În destul de multe situații, obiectivul ne arată altceva decât ce am urmărit noi inițial! Sau poate că dorim să arătăm multiple reprezentări dintr-o singură imagine? Și sunt doar câteva dintre concluziile cât se poate de clare și rapide ale unor fotografi pasionați. A privi și a găsi mai mult decât te așteptai, a observa diferit, a vedea într-o altă perspectivă sau în mai multe, distorsionate, dar artistice în altă manieră, a vedea povești și reîncadrări, toate astea fac parte din ceea ce înseamnă pentru noi expoziția „Reflexii”. Alte planuri, alte conturări, noi înțelesuri! Un nou vernisaj, de data acesta pentru a învăța să privim diferit!
Afiș: Florin Aioanei
Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov
Text: Mihaela Beatrice Constantinescu
Mediatizare: Constantin Ciofu
http://clubulfotografiloriasi.ro/
https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi

Expoziţia de fotografie „în(Tineri)re”


Clubul Fotografilor Iaşi
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Galata din Iaşi
Expoziţie de fotografie
„în(Tineri)re”
Florin Aioanei, Mihaela Ajităriți, Nicu Apostu, Marius Balan, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Mihaela Beatrice Constantinescu, Raluca Damian, Cebanu Ghenadie, Mirela Grosu, Romică Horhotă, Doru Nastas, Anamaria Oanea, Daniel Olariu, Paul Pădurariu, Ioan Răducea, Cristian Vidrașcu, Oana Zobu.
Perioadă:duminică, 29 ianuarie 2017 – marţi, 14 februarie 2017
Vernisaj:duminică, 29 ianuarie 2017, ora 18:00, Galeria de artă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – Galata din Iaşi
Prezintă: lector doctor Cristian Ungureanu
Tinerii din ziua de azi” este o expresie destul de folosită de unele persoane oarecum nemulţumite de felul în care adolescenţii se raportează la viaţa de zi cu zi. Generaţiile se schimbă, iar ideile şi convingerile fiecărui tânăr aflat la început de drum sunt oarecum definitorii pentru viaţa ce o are înainte. Unii aleg un stil de viaţă sănătos, alţii aleg să fie prezenţi în biserică, alţii fac sport sau au diferite preocupări frumoase. „Tinerii” din Clubul Fotografilor Iaşi aduc în faţa publicului 46 de lucrări (30 x 45 cm) în care au surpins frumosul din viaţa tinerilor ce le-a trecut prin faţa aparatului de fotografiat. Ajunsă la cea de-a treia ediţie, expoziţia de fotografie „în(Tineri)re” este dedicată Zilei Mondiale a Tineretului Ortodox (2 februarie).
Vernisajul va fi urmat de masa rotundă cu tema Tinerii, modernitate, comunicare”, moderator: pr. paroh Mircea Stoleriu.
Expoziţie organizată de Constantin Ciofu
Afiş realizat de Florin Aioanei
http://clubulfotografiloriasi.ro
https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
http://admd.info
Partener: Cosmos Foto Digital” – Braşov
Partener media: TVR Iaşi, Radio TRINITAS

Tură fotografică la Probota şi Pocrov

Cinci membri ai Clubului Fotigrafilor Iaşi au participat în ziua de sâmbătă, 21 ianuarie 2017, la o tură foto la Mănăstirea Probota şi la Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ. Anotimpul în care ne aflăm ne-a oferit posibilitatea de a realiza imagini deosebite în cele două aşezări monahale, dar şi de a ne da cu sania.
Fiecare anotimp are un farmec aparte, iar lumina oferă fotografului ceva nou în fiecare zi. Iarna are puţine ore de lumină, aşa că trebuie să profiţi de ele pentru a surprinde cadrele de care ai nevoie sau pe care simţi că trebuie să le tragi în aparat. Cinci membri ai Clubului Fotografilor Iaşi (Alexandru Pohaţă, Florin Aioanei, Beatrice Constantinescu, Mihaela Ajităriţi şi Constantin Ciofu) s-au hotărât în miezul nopţii de vineri, 20 ianuarie spre sâmbătă să pornească la drum într-o tură foto. Subiectul pe care l-au urmărit cei cinci fotografi a fost „îmbrăţişarea”, întrucât 21 ianuarie, este Ziua Îmbrăţişărilor. Primul obiectiv a fost acela de a fotografia una din cele mai vechi mănăstiri din judeţul Suceava, aflată la Probota. Ghid ne-a fost maica Iustina, care, prin amabilitatea stavroforei Marina Ţurcanu, stareţa mănăstirii, ne-a oferit detalii despre Mănăstirea Probota şi ne-a permis să fotografiem atât interiorul cât şi exteriorul locaşului. Mănăstirea se află în localitatea Probota, judeţul Suceava, la cinci kilometri de oraşul Dolhasca, la 20 de kilometri de Paşcani, la 30 de kilometri de Fălticeni şi la 45 de kilometri de Suceava. A fost inclusă în anul 1993 în Lista Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural(UNESCO) atât pentru unicitatea artistică a acestui monument,cât şi pentru calitatea lui de exemplu remarcabil al unui tip structural caracteristic unei epoci istorice. Mai multe detalii: http://www.manastireaprobota.ro.
Vizitarea mănăstirii a fost urmată de o tură cu sania. Cele trei sănii au fost „procurate” de la elevii şcolii din Probota, aflaţi în timpul orei de sport. Cei cinci membri ai clubului au realizat în schimbul „închirierii” săniilor câteva imagini cu posesorii acestora (pentru poza de profil de pe FB). A urmat un prânz cu de toate în parcarea unui magazin din Paşcani şi deplasarea către Schitul Pocrov din judeţul Neamţ, unde ne-am grăbit să ajungem pentru a mai prinde un pic de lumină. După ce am lăsat maşina înainte de prima pantă abruptă ce duce spre schit, am mers pe jos câteva sute de metri. Aici am fost întâmpinaţi de ieromonahul Ambrozie Ghinescu, egumenul schitului, care ne-a oferit o masă caldă. Ne-am închinat în biserica şi paraclisul aşezării monahale, iar apoi am realizat câteva imagini cu priveliştea minunată de la Pocrov. „În fotografiile noastre, subiectul principal a fost noțiunea de îmbrățișare. Și noi chiar am reușit să facem asta: am reușit să „îmbrățișăm” o zi de weekend în afara orașului, departe de zgomotul și de tumultul obișnuit. Am reușit să ne acceptăm pe noi mai mult și să creăm prietenii mai strânse, am reușit să „îmbrățișăm” amintirile de la săniuș din copilărie și asta ne-a schimbat nu doar în niște fotografi mai buni, dar ne-a și împlinit puțin mai mult”, s-a exprimat Beatrice Constantinescu. Tura foto de la Probota şi Pocrov a fost una spontană,dar reuşită, mai ales că vremea a ţinut cu noi. Am avut parte de multe situaţii hazlii pe traseu, astfel că abia aşteptăm o nouă seară pentru ca o idee spontană să se transforme într-o ieşire în afara oraşului care să ne bucure pe toţi. (Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi) 

 

Expoziţie de fotografie dedicată lui Eminescu, la Ipoteşti

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii “Mihai Eminescu” a găzduit duminică, 15 ianuarie 2017, o serie de manifestări culturale şi religioase cu prilejul împlinirii a 167 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. Clubul Fotografilor Iaşi a fost partener în cadrul acestor manifestări, prin participarea la expoziţia Taberei de de artă fotografică „Căutându-l pe Eminescu” – Ipoteşti 2016.
La Botoşani, Vorona şi Ipoteşti s-au desfăşurat în perioada 13 -15 ianuarie 2017, Zilele Eminescu, ediţia 48-a. Clubul Fotografilor Iaşi (CFI), alături de Clubul Fotografilor „FOCUS” din Botoşani şi de artistul fotograf Andrei Baciu, a participat la programul manifestărilor organizate în incinta Memorialului Ipoteşti. În după-amiaza zilei de sâmbătă, 14 ianuarie 2017, 12 membri ai CFI (Mirela Grosu, Oana Zobu, Mihaela Ajitariţi, Mona Oanea, Bianca Adiaconiţei, Marius Balan, Alexandru Pohaţă, Ionuţ Rebegea, Florin Aioanei, Vlad Colotilă, Nicu Apostu şi Constantin Ciofu), au mers într-o tură foto în apropierea memorialului. Locaţia a fost aleasă de artistul fotograf Andrei Baciu. „Este esenţial să-ţi placă să fii într-un loc anume. Fotografia trebuie să fie o prelungire a prezenţei tale. Astfel, vei găsi lucruri interesante. Poate că nu am creat nicio capodoperă în seara asta, dar cred că am descoperit nişte idei”, a spus Andrei Baciu.
Legătura dintre poezie şi fotografie
Duminică, 15 ianuarie 2017, membrii Clubului Fotografilor Iaşi au participat la Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Ipoteşti, satul unde s-a născut marele poet, şi la Slujba Parastasului pentru Mihai Eminescu. În Sala „Horia Bernea” a memorialului a avut loc în jurul prânzului vernisarea expoziţiei Taberei de de artă fotografică „Căutându-l pe Eminescu” – Ipoteşti 2016. Aceasta a fost organizată de Memorialul Ipoteşti, reprezentată de dr. Ala Sainenco, managerul instituţiei, Clubul „Focus” al fotografilor din Botoşani şi de Clubul Fotografilor Iaşi, reprezentat la acest eveniment de 12 fotografi ieşeni. Manifestarea a fost posibilă prin implicarea lui Relu Oneaga (Memorialul Ipoteşti) şi consulantului artistic Liliana Grecu (Memorialul Ipoteşti). Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, a vorbit în cuvântul său despre legătura dintre farmecul poeziilor lui Eminescu şi fotografiile expuse: „Trebuie preţuit felul în care tinerii fotografi văd lumea din jurul lor. Ei au reuşit să fie individuali, astfel că este de preciat că au ceva de spus în lumea de azi. Există o legătură între farmecul poeziilor lui Eminescu şi aceste fotografii. Clipa are un farmec deosebit, dar în acelaşi ea poartă şi o tragedie pentru că trece”.
Fotografia are harul de a te dezrobi”
În acelaşi timp, artistul fotograf Andrei Baciu a amintit de lirismul din imaginile expuse: „Există în demersul nostru un dublu lirism. Unul ţine de prezenţa noastră la Ipoteşti, iar celălalt ţine de căutarea unei persoane absente – Eminescu. Fotografia are harul de a te dezrobi, dacă vrei tu ca fotograf sau ca privitor. Ea este o întâlnire la jumătate, asemeni poeziei”. Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, a remarcat că în imaginile expuse privitorul îl poate găsi pe Mihai Eminescu, mai ales că acestea au surprins în mare parte locurile pe unde a umblat marele poet naţional. În acelaşi timp, Constantin Ciofu a mulţumit conducerii Memorialului Ipoteşti şi celor care s-au implicat în organizare. Un gând de recunoştinţă a fost îndreptat către artistul fotograf Andrei Baciu, pentru efortul de a veni la vernisajul expoziţiei de fotografie. La final, s-au prezentat autorii lucrărilor expuse: Larisa Maxim (Iași), Ionuț Rebegea (Iași), Alexandru Pohaţă (Iași), Constantin Ciofu (Iași), Radu Stoica (Iași), Nicu Apostu (Iași), Florin Aioanei (Iași), Maria Mirela Grosu (Iași), Matar Khaled (Iași), Marius Balan (Iași), Andrei Baciu (Măgurele, Prahova), Ana Năstase (Ploiești), Ana A. Negru (Brașov), Mircea Samoilă (Brașov), Liviu Gherman (Iași), Andrei Florin (Botoșani), Ovidiu Porohniuc (Botoșani), Claudiu Porfir (Botoșani).
Recunoştinţă faţă de organizatorii evenimentului
Părintele Ştefan Ciobanu, de la Parohia Cerviceşti, judeţul Botoşani, a amintit de prezenţa fotografilor din cadrul Taberei „Căutându-l pe Eminescu” – Ipoteşti (14-17 iulie 2016) în biserica monument istoric din Cerviceşti: „A fost o mare bucurie să-i primim pe aceşti tineri expozanţi în biserica noastră în vara anului trecut. Imaginile cu locaşul de închinăciune monument istoric din Cerviceşti se datorează în mare parte arhitectului Ştefan Sturdza. El a făcut posibilă refacerea bisericii noastre cu ajutorul ultimului decendent din familia Miclescu, domnul Radu Alexandru Miclescu, care a finanţat lucrările de reabilitare”. Clubul Fotografilor Iaşi mulţumeşte Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii “Mihai Eminescu”, reprezentată de dr. Ala Sainenco, managerul instituţiei, lui Relu Oneaga (Memorialul Ipoteşti), artistului fotograf Andrei Baciu şi doamnei Liliana Grecu (Memorialul Ipoteşti). (C.C.)

Expoziția de fotografie „Zilele Eminescu”

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu
Clubul Fotografilor Iași și Clubul FOCUS Botoșani
Sala de expoziții temporare Horia Bernea
 
Expoziție de fotografie
„Căutându-l pe Eminescu”
Larisa Maxim (Iași), Ionuț Rebegea (Iași), Alexandru Pohaţă (Iași), Constantin Ciofu (Iași), Radu Stoica (Iași), Nicu Apostu (Iași), Florin Aioanei (Iași), Maria Mirela Grosu (Iași), Matar Khaled (Iași), Marius Balan (Iași), Andrei Baciu (Măgurele, Prahova), Ana Năstase (Ploiești), Ana A. Negru (Brașov), Mircea Samoilă (Brașov), Liviu Gherman (Iași), Andrei Florin (Botoșani), Ovidiu Porohniuc (Botoșani), Claudiu Porfir (Botoșani)

Perioada expoziţională: 13 – 15 ianuarie 2017
Vernisaj: 15 ianuarie 2017, ora 13:20
La Memorialul Ipotești, Centru Național de Studii Mihai Eminescu, va avea loc expoziția de fotografie „Căutându-l pe Eminescu”. În contextul acestui eveniment, zece membri ai Clubului Fotografilor Iași ne vor demonstra cum este percepută fotografia ca artă, dar și ca sentiment. Imaginile pasionaţilor de fotografie realizate din și prin spațiul enimenscian, din cadrul atelierului „Căutându-l pe Eminescu”, anul trecut, 2016, între 14-17 iulie, la Ipoteşti, judeţul Botoşani, din Tabăra Foto Ipotești „Căutându-l pe Eminescu”, au menirea să fie dedicate admiratorilor în luna ianuarie a acestui an. L-am receptat pe Eminescu, poetul nostru național, din dorință de cunoaștere prin intermediul artei.
Text: Mihaela Beatrice Constantinescu
Mediatizare: Constantin Ciofu
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu / Tel: +04 0371020346; Fax: +04 0372005926; / Manager: dr. Ala Sainenco, Director Adjunct: Daniel Tupiluș; e-mail: m.ipotești@gmail.com /www.eminescuipotești.ro

“România sălbatică”, cel mai mare proiect de natură din ţara noastră

Dan Dinu şi Cosmin Dumitrache au lansat în premieră, marţi, 11 ianuarie 2017, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, un nou episod din cadrul proiectului „România Sălbatică”. Peste 100 de pasionaţi de fotografie au participat la acest eveniment.
 
Clubul Fotografilor Iaşi şi World Wide Fund for Nature (WWF) au organizat în această zi evenimentul: „Descoperă România Sălbatică – lansare episod nou”. Acesta a avut loc în Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi din Parcul Copou. Episodul este dedicat Muntelui Ciucaş din Carpații de Curbură şi a fost realizat de artistul fotograf Dan Dinu şi de videograful Cosmin Dumitrache din drag pentru natură și locurile autohtone. În debutul manifestării, Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, a salutat prezenţa celor doi oaspeţi veniţi de la Braşov şi a menţionat câteva date despre activitatea Clubului Fotografilor Iaşi şi despre manifestările de amploare pe care cei 53 de membri le-au realizat de-a lungul anului 2016. Constantin Ciobanu, membru în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi, a subliniat în fața publicului numeros că proiectul „România Sălbatică” i-a atras atenţia  întrucât „este unic în România”. Acesta a fost şi motivul pentru care a dorit ca noul episod, cel dedicat Ciucaşului, să fie lansat în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi.

Apreciere pentru activitatea membrilor Clubului Fotografilor Iaşi

Artistul fotograf Dan Dinu şi-a exprimat bucuria de a reveni în acest oraș, apreciind străduințele Clubului Fotografilor Iaşi, care desfăşoară majoritatea activităţilor la Casa de Cultură „Mihai Ursachi”. „Mă bucur să fiu din nou la Iaşi, în aceeaşi sală în care acum cinci ani de zile i-am cunoscut pe unii dintre voi. Mă bucur să văd că în sală sunt prezenţi prieteni de la ture foto, cursuri sau proiecţii. Este de apreciat că sunt oameni în Iaşi pasionaţi de fotografie şi de natură. Mă bucură cât de multe lucruri se întâmplă în domeniul foto în Iaşi. Vă spun asta cu o uşoară invidie, pentru că în Braşov, oraşul din care vin, nu se mai întâmplă atât de multe lucruri. De fiecare dată când primesc un mail de la Clubul Fotografilor Iaşi, spun: ˂˂Uite ce se mişcă oamenii acolo!˃˃. Pentru asta, sincer, vă apreciez şi e foarte bine ce faceţi! Sunteţi un bun exemplu pentru celelalte oraşe mari din ţară care ar trebui să facă la fel. Foarte greu se leagă colaborări, idei, mişcări, fotocluburi, iar oraşul Iaşi este un foarte bun exemplu pentru că se organizează evenimente frumoase!”, a spus artistul fotograf, Dan Dinu.

Proiect derulat timp de un deceniu

După vizionarea videoproiecţiei dedicată Ciucaşului, dar şi a altor două montaje, Dan Dinu şi Sorin Dumitrache au vorbit despre serialul „Descoperă România Sălbatică”. „Serialele prezentate vin în completarea proiectului «România sălbatică», dedicat în special fotografiei. Proiecţiile despre munţii Apuseni şi Ciucaş sunt filme care aduc în faţa privitorului zonele naturale din aceste locuri, dar şi sfaturi despre fotografie şi călătorie. Planul a început în anul 2010, când am realizat fotografii în parcurile naţionale şi naturale din ţara noastră, şi ne propunem să-l terminăm în 2020. În acest timp, vom lucra la un film mai mare despre România, la un album de fotografie şi avem de gând să continuăm munca la site-ul www.romaniasalbatica.ro. Proiectul este cel mai mare de acest gen din ţara noastră.”, a explicat Dan Dinu.

Eveniment dedicat Zilei Artei Fotografice în România

Videograful Cosmin Dumitrache a menţionat că a început să colaboreze la proiectul „România sălbatică” acum patru ani de zile, dornic fiind să realizeze materiale informative despre natură şi călătorie. „Am avut momente dificile în derularea proiectului pe timpul înregistrărilor, dar e important să ieşi din zona de confort şi să te concentrezi la ceea ce ai de făcut, pentru a te bucura de ceea ce oferă natura şi mediul!”, a spus Cosmin Dumitrache. Programul a continuat cu o serie de întrebări adresate de pasionaţii de fotografie din Iaşi. Amintim că evenimentul „Descoperă România Sălbatică – lansare episod nou” a fost dedicat Zilei Artei Fotografice în România (11 ianuarie).

Eveniment dedicat Zilei Artei Fotografice în România