La mulți ani Preacuvioasă Stavroforă Eustohia Duciuc!

Stavrofora Eustohia Duciuc, stareţa Mănăstirii Voroneţ din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, aniversează luni, 13 octombrie 2025, un an de când a preluat conducerea aşezării monahale ctitorită de către Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, stavrofora Eustohia, sprijinită de obşte şi de oamenii buni rânduiţi de Dumnezeu şi de sfinţii ocrotitori, a împlinit ascultările aşa cum au fost încredinţate la slujba de instalare oficiată în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva din anul 2024. Multe lucrări frumoase s-au împlinit la Mănăstirea Voroneţ în anul ce a trecut, o parte dintre acestea fiind admirate şi de miile de pelerini şi turişti din ţară şi din străinătate. Toate acestea nu sunt altceva decât rodul ascultării faţă de Părintele Arhiepiscop Calinic, care a dobândit în ultinii 35 de ani de slujire arhierească o vastă experienţă în domeniul arhitectural, pe lângă cea din planul spiritual, social-filantropic, educaţional şi cultural.

Îi doresc stavroforei Eustohia multă sănătate, pace şi împliniri duhovniceşti, pentru a sluji Biserica lui Hristos în continuare, din demnitatea de stareţă, cu aceeaşi dragoste.

La mulţi ani Preacuvioasă Maică Stareţă!

Cu preţuire,

Constantin Ciofu