Hramul Bisericii „Soborul Tuturor Sfinţilor” din Parohia Urşiţa-Mironeasa

Biserica „Soborul Tuturor Sfinţilor” din Parohia Urşiţa-Mironeasa, Protopopiatul 3 Iaşi, judeţul Iaşi, își serbează duminică, 15 iunie 2025, hramul. Sâmbătă seară, credincioşii de toate vârstele au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia. Într-o atmosferă duhovnicească de sărbătoare, prima slujbă dedicată hramului din acest an a fost săvârşită de către arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, împreună cu un sobor de preoţi. Cu acest prilej, s-au înălţat rugăciuni de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra ctitorilor. Predica sărbătorii a fost ţinută de către părintele Andrei Mocanu de la Parohia Cucuteni-Leţcani, judeţul Iaşi. Un cuvânt de încurajare şi de apreciere a adresat apoi arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, care a susţinut lucrările de construcţie ale ansamblului parohial din Urşiţa, dar şi multe proiecte social-filantropice. Părintele paroh Emanuel Apetrei şi-a exprimat recunoştinţa faţă de părintele stareţ şi faţă de toţi cei ce s-au implicat în construirea ansamblului parohial, dar şi şi în programale social-filantropice şi culturale derulate până în prezent.

Parohia Urșița a fost înființată pe 8 februarie 2010, având ca loc de slujire vechea biserică din lemn ridicată în anul 1985, cu hramul Izvorul Tămăduirii. Piatra de temelie pentru noua biserică, închinată Soborului Tuturor Sfinţilor, a fost pusă în anul 2007 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în vremea slujirii ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a coordonat până în anul 2020 toate lucrările derulate în Parohia Urşiţa. În prezent se lucrează la pictura sfântului locaş.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *