Troiţă şi bust al Sfântului Voievod Ştefan, sfinţite la Romanovca

Praznicul Adormirii Maicii Domnului pe stil vechi a fost prilej de bucurie joi, 28 august 2025, pentru enoriaşii Parohiei Romanovca, Protopopiatul Ungheni, Mitropolia Basarabiei.

În Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” a fost oficiată Sfânta Liturghie de către arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, alături de un sobor de preoţi. La slujbă au participat câţiva fii duhovniceşti ai părintelui stareţ Nicodim. Oamenii s-au rugat cu evlavie în cadrul Sfintei Liturghii atât pentru ei, cât şi pentru cei din inimile lor. Predica sărbătorii a fost ţinută de părintele Florin Buţincu, de la Parohia Brustureţ-Mironeasa, judeţul Iaşi, care a amintit şi de legatura frumoasă dintre Mănăstirea Hadâmbu şi Parohia Romanovca.

A urmat sfinţirea troiţei Mântuitorului Hristos pictată recent de părintele paroh Nicolae Tverdostup, situată în incinta ansamblului parohial. Programul a continuat cu sfinţirea bustului Binecredinciosuşui Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, amenajat în parcul dinspre drumul european 58, prin contribuţia Mănăstirii Hadâmbu.

Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a apreciat munca pe care părintele paroh Nicolae a depus-o de-a lungul celor peste două decenii în Parohia Romanovca.

Părintele paroh a muţumit tuturor pentru prezenţă şi a menţionat că toate cele ce s-au împlinit se datorează Maicii Domnului.

Un cuvânt despre Slăvitul Voievod Ştefan cel Mare a adresat celor prezenţi colonelul în rezervă Cezar Cobuz, preşedintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Iași.

În semn de preţuire, părintele stareţ a oferit părintelui Nicolae şi doamnei preotese Alexandra o icoană cu chipul Maicii Domnului.

Amintim că din anul 2019, Mănăstirea Hadâmbu sprijină lucrările de construcţie, de înfrumuseţare şi de dotare la ansamblul parohial din Romanovca.

DCIM100MEDIADJI_0637.JPG
DCIM100MEDIADJI_0640.JPG
DCIM100MEDIADJI_0642.JPG
DCIM100MEDIADJI_0645.JPG

DCIM100MEDIADJI_0659.JPG
DCIM100MEDIADJI_0651.JPG
DCIM100MEDIADJI_0656.JPG

 

Sfinţire de troiţă în localitatea Alexeşti din comuna Ipatele

O preafrumoasă troiţă închinată Mântuitorului Hristos sculptată în lemn de stejar a fost sfinţită miercuri, 6 august 20205, în filia Alexeşti a Parohiei Cuza-Vodă, comuna Ipatele, judeţul Iaşi. Edificiul a fost înălţat de către familia Postârnac Costică şi Viorica din Ipatele. Slujba Aghesemei mici şi rânduiala sfinţirii au fost oficiate de către arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi, alături de un sobor de preoţi. O mulţime mare de oameni din mai multe localităţi învecinate dar şi din alte părţi s-au rugat împreună la acest moment duhovnicesc. Peste cei prezenţi Bunul Dumnezeu a rânduit ca din ceruri să vină o ploaie liniştită.

Părintele paroh Ionel Viorel Olariu şi-a exprimat bucuria pentru că în Alexeşti s-a înălţat o troiţă.

Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a apreciat jertfa familiei Postârnac pentru gândul de a cinsti Sfânta Cruce prin înălţarea unei troiţe.

Primarul emerit Constantin Postârnac a amintit cum a venit gândul de a înălţa troiţa din Alexeşti. „Consider că înălțarea acestei troițe se datorează faptului că am trecut de foarte multe ori prin acest sat de-a lungul anilor. Nu mi-am dat seama că aici ar trebui înălţată o Sfântă Cruce, dar şi o biserică pentru ca oamenii să nu mai meargă pe jos cinci kilometri până în satul Cuza-Vodă. Aici va fi şi o bisericuţă (aplauze)! Ştiu că se lucrează la documente. Biserica este mai mult decât necesară. Aici sunt 3500 de metri pătraţi, astfel că va fi amenajat şi cimitirul parohial. Am credinţa că această localitate va fi aşa cum a fost în anii din urmă. Mulţumesc consătenilor mei pentru că m-aţi înţeles de fiecare dată şi m-aţi sprijinit în ceea ce am iniţiat. Mulţumesc părintelui stareţ şi fiiilor duhovniceşti ai Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Hadâmbu. O familie este în Ipatele şi alta la aşezarea monahală din Dealul Mare, locul unde ne rugăm şi ne gândim la acele lucruri bune care ar trebui făcute”.

Oamenii au participat cu multă bucurie la acestă slujbă şi au primit din partea ctitorilor câte un pachet cu alimente.

În satul tradiţional românesc, pe lângă Biserică, un rol important în viaţa creştinilor îl au troiţele. Aceste cruci aşezate la margine de drum sau la răscruce de drumuri sunt dovezi ale comunicării noastre cu Dumnezeu, ale identităţii noastre creştine.