Membrii Clubului Fotografilor Iași au organizat sâmbătă, 30 iulie 2016, o „mini-foto-tură de weekend”, o dată cu ocazia concertului de muzică clasică în aer liber al cvartetului Mezzo pe Bulevardul „Ștefan cel Mare și Sfânt”, iniţiatde municipalitatea ieşeană. Ideea spontană pentru o astfel de adunare a aparținut colegului nostru Constantin Ciofu. Participanții: Nicu Apostu, Cristina Zaharia, Grosu Mirela, Cebanu Ghenadie, Khaled Matar, Mihaela Beatrice Constantinescuși, bineînțeles,Constantin Ciofu, conduși de voie bună, au captivat fotografiile ce deja pot fi admirate pe siteul clubului. Tema, denumită de Nicu Apostu, „Vibrații”, i-a sensibilizat la tot ce au resimțit împrejur: artiștii, admiratorii, apa, reflexiile vitrinelor, lumina apusului unei seri de vară, norii, zâmbetele și culorile copiilor. Cu toții au vibrat la aceeași frecvență îmbinată cu pasiune și entuziasm. Pentru scurte momente, dar neprețuite, în obiectivele lor s-au unit două arte: fotografia și muzica, clasică în acest caz. Nu au lipsit nici micile peripeții, râsetele, descoperirea de noi locuri pentru fotografiat în stradă (în acest caz: acoperișuri interzise!). Întâlnirea s-a sfârșit într-un context amical, cu relaxare, satisfacție pentru pozele neașteptat de reușite, planuri noi și oportunități surprinzătoare. Țelul este ca, pe viitor, numărul membrilor din turele fotografice spontane, organizate cu ocazia unor evenimente locale, să fie mult mai mare; astfel (ne) vom deschide orizonturi noi pentru obiectivele clubului, tehnice și, concomitent, mărețe. (Text realizat de Mihaela Beatrice Constantinescu)
Fotografiile participanţilor pot fi vizualizate AICI