În această seară, la ceas de Priveghere, am ajuns la Mănăstirea Cetăţuia din iaşi pentru a aprinde o lumânare în dreptul sicriului cu trupul neînsufleţit al protosinghelului David Oprea. De când am aflat vestea plecării din această lume a părintelui, m-am întristat. Prin minte au început să deruleze amintiri din timpul deselor evenimente şi momente la care am participat împreună cu Sfinţia Sa. Mereu m-am întrebat de unde are atâta răbdare şi putere să reziste unui program şi unor ascultări destul de solicitante – pe de o parte slujirea la Sfântul Altar împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, iar pe de altă parte cea de secretar. Presa laică l-a numit „mâna dreaptă” a Părintelui Arhiepiscop Calinic. Când am citit această formulare am continuat în minte: „Mâna dreaptă care a stat în stânga Ierarhului în timpul sutelor de mii de kilometri parcurşi cu maşina atât în Eparhia Iaşilor, cât şi în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor”. Am văzut câtă grijă avea ca maşina Ierarhului să fie îngrijită şi mai ales sigură din punct de vedere tehnic. M-am întâlnit cu părintele chiar la service-ul auto, unde am discutat preţ de câteva minute.
Greu va fi să ne obişnuim să nu-l vedem pe părintele David în preajma Părintelui Arhiepiscop Calinic. Multe calităţi puteau fi observate la Sfinţia Sa, iar cei ce l-au cunoscut îndeaproape pot face o listă întreagă.
Un sfert de secol de ascultare în viaţa monahală pentru un neobosit slujitor cum a fost părintele David nu poate fi uşor de cuantificat.
Îmi rămân în minte scurtele clipe în care am interacţionat şi în urma cărora am avut de învăţat.
Dumnezeu să aline sufletele îndurerate ale părinţilor Cuvioşiei Sale, ale fraţilor, rudelor, prietenilor şi nu în ultimul rând al slujitorilor Sfântului Altar care l-au cunoscut şi respectat.
Bunul Dumnezeu să aşeze sufletul părintelui David în lumina cerească şi să-l odihnească cu Sfinţii pe cel ce a trăit departe de odihna acestei lumi trecătoare!
(Constantin Ciofu)