La puţin timp după tragedia SMURD din Republica Moldova, o nouă ştire bulversează oraşul Iaşi: patru oameni au murit într-un accident între Braşov şi Făgăraş. Prima întrebare ce ne vine în gând este „De ce?”, iar apoi suntem interesaţi să aflăm cum s-a întâmplat pentru a găsi o explicaţie şi astfel să ne continuăm viaţa agitată de zi cu zi.
L-am cunoscut din vedere pe Cătălin Popa, unul dintre cei ce au pierit în acest cumplit accident. Mi-am dat seama că este un om bun, pasionat de cultură şi de muzică, acesta fiind şi motivul pentru care se afla în microbuzul implicat în accident. Având o bogată experienţă profesională, a devenit cunoscut şi şi-a făcut în anii de viaţă, pe care i-a trăit până astăzi, mulţi prieteni. Un om, o lumină, alături de alte trei persoane, s-a stins într-o clipită. Urmează zile grele pentru familie, pentru prieteni şi pentru cei ce l-au cunoscut pe Cătălin. De multe ori, în urma unor astfel de tragedii auzim expresii de genul: „Aşa i-a fost să fie…”, „Câţi oameni trebuie să mai moară ca să…?” (se respecte legislaţia, ca să se construiască autostrăzi, ca să existe siguranţă pe drumurile patriei, s.a.). De foarte puţine ori se schimbă acel CEVA la care toţi ne referim, dar de care aproape nimeni nu se atinge. Ce trebuie schimbat în urma unei astfel de tragedii sau în urma altor nenorociri care au „şocat” o lume întreagă. Câte mustrări de conştiinţă o fi având, cel puţin în ultimii 25 de ani, acei oameni care, prin ceea ce au făcut sau ar fi putut să facă, nu şi-au îndeplinit îndatoririle. Câţi oameni de care depinde viaţa altora se gândesc la durerea pierderii unei persoane dragi? Cum vor putea să privescă vreodată în ochi o soţie rămasă văduvă, un părinte ce şi-a îngropat fiul sau un copil ce se va întâlni cu tata la mormânt? Din păcate suntem ţara unde, dacă se moare pentru că nu a ajuns maşina de pompieri la incendiu, se pune piatră pe drum. Suntem ţara în care se iau „măsuri urgente” şi se fac „verificări” imediat pentru ca „o astfel de tragedie să nu se mai întâmple”. Suntem ţara în care nu mai are rost să te miri că de exemplu s-a petrecut un accident pe drumul cutare, pentru că e numit „drumul morţii”. De un sfert de secol aşezăm în fruntea administraţiilor locale şi în conducerea ţării oameni prezentabili, care mănâncă politica pe pâine. Tot de vreo 25 de ani ni se vorbeşte de schimbare dar nimeni nu prea reuşeşte să o facă. Am senzaţia că va trebui să aşteptăm ca lucrurile să se schimbe multă vreme de acum înainte pentru că se pare că se fac doi paşi înainte şi doi înapoi. Aşteptăm ca de obicei ca „vinovaţii să fie traşi la răpundere”, să fie pedepsiţi şi….cam atât. Despre măsuri se va vorbi o vreme şi…cam atât. Luminile ce se sting zi de zi nu au nevoie de pedepsirea vinovaţilor, de măsuri şi de adevăr. Cred că cei ce nu mai sunt lângă noi şi-ar dori să fim cât mai mulţi ani o lumină pe pământ, care să alunge întunericul din acei oameni ce nu se gândesc că această viaţă este vremelnică şi că viitoarele generaţii vor vorbi despre lucrurile bune sau rele pe care le-au făcut.
Dumnezeu să-i ierte!
Constantin Ciofu, fotograf şi jurnalist
17 iunie 2016