Enoriaşii din Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Beldiman – Valea Lupului, Protopopiatul 1 Iaşi, judeţul Iaşi, au avut bucuria să participe duminică, 22 octombrie 2023, la un moment istoric pentru comunitatea lor. Cele trei cruci de mari dimensiuni, care vor fi aşezate pe turlele sfântului locaş aflat în construcţie, au fost sfinţite.
Programul liturgic prilejuit de binecuvântarea crucilor a început la orele dimineţii în paraclisul parohial cu oficierea Utreniei, urmată de Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi de Sfânta Liturghie. Părintele paroh Cătălin Constantin Andrei a menţionat la finalul predicii că toţi credincioşii au fost alături de lucrările întreprinse până în prezent.
Slujba de sfinţire a celor trei cruci a avut loc în incinta parohială, în prezenţa enoriaşilor dar şi a altor creştini ortodocşi, pe o vreme frumoasă de toamnă. Podiumul pe care s-au aşezat crucile a fost înconjurat de flori. Părintele Constantin Andrei, protopop emerit şi slujitor în Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Beldiman, a remarcat că prin intermediul crucii se arată apartenenţa la credinţa ortodoxă.
Părintele paroh Cătălin Constantin Andrei şi-a exprimat dorinţa ca într-un timp cât mai scurt să fie terminate lucrările de construcţie pentru a oficia prima Sfântă Liturghie în noul locaş.
Cele trei cruci au aproximativ 4,5 metri şi au fost executate în atelierele unei firme din Iaşi, prin contribuţia ctitorilor. Materialul folosit este oţel zincat, iar vopsirea s-a realizat în câmp electrostatic. Mijlocul şi laturile crucilor au fost placate cu discuri de alamă.
Parohia Beldiman -Valea Lupului a fost înfiinţată în anul 2004. Pe 21 mai 2007, a fost sfinţit paraclisul în care se oficiază în prezent sfintele slujbe. Tot în această zi, a fost pusă piatra de temelie a locaşului de închinăciune. Lucrările de zidire ale bisericii au început în anul 2018. Edificiul de 30 de metri lungime, 12 metri laţime şi 28 de metri înălţime, are o arhitectură în stil bizantin. Fondurile au provenit de la enoriaşii parohiei, de la sponsori şi de la autorităţile locale şi centrale.