Clubul Fotografilor Iaşi, care îşi desfăşoară activitatea la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” – Parcul Copou din Iaşi, organizează în această săptămână o serie de activităţi fotografice dedicate Zilei Artei Fotografice în România (11 ianuarie):
– În Sala “Diotima” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” din Iaşi va avea loc marţi, 12 ianuarie 2016, cea de-a 144-a întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi, în cadrul căreia se va discuta despre importanţa fotografiei. În acelaşi timp, cei prezenţi vor urmări un slide cu imagini realizate de membrii Clubului Fotografilor Iaşi. Elementul de noutate este reprezentat de Tombola Yellow Store, prin intermediul căreia se vor oferi cinci vouchere în valoare de 100 de lei, prin tragere la sorţi.
– La Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu” va avea loc vineri, 15 ianuarie 2016, de la ora 13:45, vernisajul expoziţiei de Fotografie “Omul de pe urmă”. Evenimentul este organizat de Memorialul Ipoteşti, de Clubul Fotografilor Iaşi şi de Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, lucrările aparţinând artiştilor fotografi Marius Florin Aioanei şi Alexandru Pohaţă.
– În zilele de 15 şi 16 ianuarie 2016, membrii Clubului Fotografilor Iaşi vor organiza o tură fotografică în judeţul Botoşani. Itinerariul va cuprinde Memorialul Ipoteşti, oraşul Botoşani şi mănăstirile din jurul oraşului.
– Până pe 16 ianuarie 2016, în Galeria de artă “Labirint”, poate fi vizionată expoziţia de fotografie “Jurnal de călătorie – Dolomiti”, semnată de Vasile Iacob, membru al Clubului Fotografilor Iaşi. Tot până la aceeaşi dată, iubitorii de fotografie sunt aşteptaţi să admire lucrările din expoziţia colectivă de fotografie “Busturi”, aflată în Galeria de artă “La Gard”. Lucrările aparţin unui număr de 14 pasionaţi de fotografie care au parcurs “O iniţiere în Fotografie cu dan Mititelu”.
– De Ziua Artei Fotografice în România, luni, 11 ianuarie 2015, un număr însemnat de oameni au început o nouă iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu. Înscrierile pentru acest curs continuă până joi, 14 ianuarie 2016.
– Membrii Clubului Fotografilor Iaşi au participat în zilele de 10 şi 11 ianuarie 2016, la evenimentele fotografice organizate sub genericul “România lui Sorin Onişor văzută prin obiective Nikkor”, cu prilejul Zilei Artei Fotografice în România.
Evenimentele fotografice continuă şi în perioada următoare, astfel că pe 19 ianuarie 2016, la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” – Parcul Copou din Iaşi va fi organizată o nouă expoziţie de Fotografie.
Mulţumim membrilor Clubului Fotografilor Iaşi pentru implicare, partenerilor şi colaboratorilor noştri din ţară şi străinătate! Dacă anul trecut am avut 30 de expoziţii de Fotografie şi (în total) 70 de evenimente fotografice, sperăm ca şi în acest an să captăm cât mai mulţi oameni pentru a afla cât de minunată este Fotografia.
Constantin Ciofu, coodonatorul Clubului Fotografilor Iaşi
12 ianuarie 2016
Categorie: Fotografii din România
A 144 – a întrevedere: Ziua Artei Fotografice în România
Clubul Fotografilor Iaşi
A 144 – a întrevedere: marţi, 12 ianuarie 2016, de la ora 18:30, în Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi
Ziua Artei Fotografice în România
Sumar
„Carol Popp de Szathmary, primul fotograf documentarist”
„Meleaguri şi oameni din România”
– fotografii ale membrilor Clubului Fotografilor Iaşi,
prezentare de Doru Nastas
„Din fotografia de stradă universală”,
prezentare de Alexandru Pohaţă
„Cât printăm din ce fotografiem?”
– importanţa fotografiilor de ieri şi de azi –
Moderator: Constantin Ciofu
Tombolă Yellow Store
Yellow Store va oferi prin tragere la sorţi 5 (cinci) vouchere în valoare de 100 de lei.
Clubul Fotografilor Iaşi marchează în acest an Ziua Artei Fotografice din România (11 ianuarie) printr-o întrevedere publică, la care sunt aşteptate să participe toate persoanele pasionate de fotografie.
Această zi a fost desemnată în anul 2010, printr-o Hotărâre de Guvern, fiind legată de Carol Popp de Szathmary, unul dintre primii fotografi ai României, născut pe 11 ianuarie 1812. Întrucât ne-am obişnuit ca întrevederile noastre să se desfăşoare de obicei marţea, Ziua Artei Fotografice din România va fi sărbătorită pe 12 ianuarie 2016.
La finalul întâlnirii, se va desfăşura o tombolă Yellow Store, în cadrul căreia vor fi oferite cinci vouchere în valoare de 100 de lei. Yellow Store va pregăti şi alte surprize pentru cei prezenţi.
Afiş realizat de Florin Aioanei
Text şi mediatizare: Constantin Ciofu
Accesul în sală este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de Fotografie.
http://clubulfotografiloriasi.ro
https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
Odoare în biserică, Iaşi – ianuarie 2016
Iarna la Iaşi – câteva imagini din calea mea, ianuarie 2016
„Vă rugăm frumos!”, Iaşi – ianuarie 2016
Crucea de la Bobotează, Iaşi – ianuarie 2016
Despre munţi şi busturi în Sala „Diotima”
Peste 100 de ieşeni au participat marţi, 5 ianuarie 2015, la vernisajele expoziţiilor de fotografie “Jurnal de călătorie – Dolomiti” şi “Busturi”.
Cele două evenimente s-au desfăşurat „cu casa închisă”, în Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi. Pentru început, Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru că sunt prezenţi la primele evenimente fotografice din acest an din Casa de Cultură „Mihai Ursachi”. În acelaşi timp, a subliniat că „acesta este doar începutul”, membrii Clubului Fotografilor Iaşi, urmând să desfăşoare numeroase activităţi dedicate fotografiei pe parcusul anului 2016. În continuare, Constantin Ciofu l-a felicitat pe Vasile Iacob, membru al Clubului Fotografilor Iaşi, cel care semnează expoziţia de fotografie “Jurnal de călătorie – Dolomiti”, aflată în Galeria de artă „Labirint” până pe 16 ianuarie 2016. Vasile Iacob a vorbit despre experienţele sale în Munţii Dolomiti din Italia, unde a realizat lucrările expuse, exprimându-şi dorinţa de a se reîntoarce în acele locuri, în primul rând datorită peisajului.
„Busturi” ale iniţiaţilor în fotografie
A doua expoziţie de fotografie vernisată, “Busturi”, este expusă în Galeria de artă “La Gard”, până pe 16 ianuarie 2015. Lucrările aparţin unui număr de 14 persoane (Ciprian Atănăsoaei, Adriana Butnariu, Lucia Chicoş, Irina Dima, Mirela Grosu, Ioana Macarie, Gheorghiţă Nemţanu, Maria Nistor, Teodora Pruşu, Oana Stoica, Radu Stoica, Răzvan Şchiopu, Alina Ungureanu, Louisa Vancea) care au absolvit cursul „O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu”. Despre cele 28 de lucrări a vorbit Dan Mititelu, referent în cadrul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, încurajându-i pe toţi cei prezenţi să fotografieze cât mai mult. Pornind de la faptul că unele fotografii din expoziţia existentă au fost printate în format A0, Dan Mititelu a evidenţiat că astfel pot fi observate o serie de detalii. La final, Constantin Ciofu i-a invitat pe toţi cei prezenţi să urmărească pagina de Facebook a Clubului Fotografilor Iaşi şi siteul Clubului Fotografilor Iaşi, pentru a afla care sunt evenimentele viitoare ale clubului.
















































