Evenimente fotografice, prezentate la TVR Iaşi

În cadrul emisiunii „Bună dimineaţa Moldova!”, difuzată astăzi, 16 decembrie 2015, de Televiziunea Română, prin studioul teritorial din Iaşi, au fost prezentate în 16 minute două evenimente ale Clubului Fotografilor Iaşi din luna decembrie 2015. Mai ntâi, Claudiu Bîrliba a vorbit despre expoziţia de fotografie „Munte Iarnă Toamnă”, expusă în Galeria de Artă “La Gard” până pe 26 decembrie 2015, lansând astfel publicul la vernisajul ce va avea loc miercuri, 16 decembrie 2015. În continuare, Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi, a vorbit despre activităţile Clubului Fotografilor din anul 2015. S-a amintit că cele 70 de evenimente ale clubului au fost prezentate în cadrul „Retrospectivei Fotografice 2015”, ce s-a desfăşurat la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi luna aceasta, pe 4 decembrie. Mulţumim TVR Iaşi pentru promovarea evenimentelor noastre din anul 2015, precum şi întregii echipe redacţionale!

 La mulţi ani!

Expoziţia de fotografie “Munte Iarnă Toamnă”

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor Iaşi
Galeria de artă “La Gard”
Bulevardul Carol I, Parcul Copou, Iaşi
Expoziţie de fotografie
Munte Iarnă Toamnă
Galeria de Artă “La Gard”
Expozanți:
Mihaela Burlacu, Claudiu Bîrliba, Sorin Untu
Perioadă expoziţională: luni, 7 decembrie 2015 – sâmbătă, 26 decembrie 2015
Multe cuvinte despre munte nu pot fi. Noi am ales imaginile. Trebuie să fi fost acolo pentru a simţi ce am trăit. Viscol, furtună de frunze, vânt, frigul de dimineaţă sau punctele acela care sunt fulgi şi nu murdării pe senzorul aparatului, nemarcate, lumină, creste atinse sau neatinse, între pământ şi cer, între două lumi. Voi sunteţi aici. Muntele Iarnă Toamnă. Voi sunteţi aici în sufletul nostru. Fotografiile au fost realizate între anii 2012 şi 2015 în Munţii Carpaţi din România. Vă aşteptăm la vernisaj!
Vernisaj: miercuri, 16 decembrie 2015, ora 19:30, Sala “Diotima” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Afiş realizat de Florin Aioanei
Mediatizare: Constantin Ciofu
Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov

RETROSPECTIVĂ FOTOGRAFICĂ – 2015

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, Bulevardul Carol I, Parcul Copou
Clubul Fotografilor Iaşi
A 142 – a întrevedere: vineri, 4 decembrie 2015, de la ora 18:30, în Sala “Diotima” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” din Iaşi
RETROSPECTIVĂ FOTOGRAFICĂ – 2015
Sumar:
Prezentarea expoziţiilor de Fotografie din anul 2015
Prezentarea turelor fotografice din anul 2015
Prezentarea întrevederilor publice din anul 2015
Prezentarea evenimentelor organizate în parteneriat
Prezentarea colaborărilor la evenimente
Afiş realizat de Florin Aioanei
Accesul în sală este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de Fotografie.
http://clubulfotografiloriasi.ro/

Expoziţia de Fotografie „Târnosire” – Moldoviţa, judeţul Suceava

Clubul Fotografilor Iaşi

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Moldoviţa, judeţul Suceava

„Târnosire”

Expoziţie de fotografie

Constantin Ciofu

Perioadă: duminică, 29 noiembrie 2015 – joi, 31 decembrie 2015

Vernisaj: duminică, 29 noiembrie 2015, ora 12:00, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Moldoviţa

Program de vizitare: Non-stop.

Expoziţia de Fotografie „Târnosire” este organizată cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Bucovinei (28 noiembrie) şi cuprinde 40 de lucrări de la Slujba Sfinţirii bisericii parohiale din Moldoviţa, judeţul Suceava, oficiată pe 17 octombrie 2015. Imaginile au fost selectate din cele câteva sute de fotografii realizate cu prilejul evenimentului religios al comunităţii parohiale din această parte a Bucovinei. Fotografiile surprind amploarea manifestării, aspecte din timpul slujbelor şi nu numai, fiind un prilej de a rememora clipele unice de la acest moment, ce s-au înscris în istoria Parohiei Moldoviţa şi a Bisericii din Bucovina.

Afiş: Florin Aioanei

http://clubulfotografiloriasi.ro/

http://constantinciofu.blogspot.ro/

https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi