„Asta înseamnă să fii fotograf!”

La Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi a avut loc vineri, 19 februarie 2016, Serata Clubului Fotografilor Iaşi. Această întâlnire s-a adresat doar membrilor Clubului Fotografilor Iaşi, fiind diferită de restul evenimentelor programate în fiecare lună. Cei 22 de membri care au reuşit să ajungă la serată au urmărit mai întâi filmul artistic „Life 2015” şi au discutat pe marginea imaginilor pe care fotograful din peliculă a reuşit să le realizeze (în cele din urmă). Menţionăm că propunerea pentru vizuinarea filmului a venit din partea colegului nostru Constantin Ciobanu, cel care, de curând a lansat blogul http://foto-ideea.blogspot.roşi pagina de Facebook https://www.facebook.com/ideeafo/?pnref=story. Programul a continuat cu vizionarea fotografiilor realizate în ultima perioadă de membrii Clubului Fotografilor Iaşi, imaginile fiind însoţite de explicaţii din partea autorilor. Surpriza serii a venit de la colegul nostru Claudiu Bîrliba, care, asemeni lui Moş Crăciun, a intrat pe întuneric în sală, împreună cu fiul său Matei. Ne-am bucurat de acordurile muzicale la orgă ale tânărului Matei, adaptate pe subiectele din fotografiile prezentate de membri. Am petrecut mai bine de cinci ore discutând despre fotografie şi despre fotografi, şi ne-am făcut planuri pentru anul acesta. În ultimii ani circulă o vorbă prin popor, pe care mi-aş permite să o modific puţin de dragul pasionaţilor de fotografie de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi: „Asta înseamnă să fii fotograf!” (Constantin Ciofu)

Expoziţia de fotografie „Colectand Praf”

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Bulevardul Carol I, Parcul Copou
Clubul Fotografilor Iaşi

Expoziţiepersonală de fotografie

Colectand Praf
Oana Damir

Perioada: 29 Februarie – 19 Martie 2016


Vernisaj: Marţi, 1 Martie ora ora 18:30,
Sala “Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” – Parcul Copou din Iaşi

Expoziţiade faţăeste rezultatul unui proiect dezvoltat timp de un an, şi interviuri între artist şi diferiţiparticipanţi, urmate de fotografii realizate acasă, în dormitor sau în studio, la muncăsau la facultate. “Colectândpraf” vorbeştedespre probleme actuale ca şi: economia de faţăşi consecinţelesimţitela nivelul carierei, problemele cu care ne lovim zilnic, fie căe vorba de a continua studiile cu un master, sau a renunţala educaţie, decizia de a te stabili într-o ţarăstrăină de nevoie sau pasiune, şi alte discuţiipe teme cotidiane, ce au devenit parte din norma pentru noua generaţie.

Afiş si text realizat de Oana Damir

Accesul în sală este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de Fotografie.
www.oanadamir.com

http://clubulfotografiloriasi.ro

Întrevedere publică dedicată lui Andreas Feininger

La Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi a avut loc marţi, 16 februarie 2016, cea de-a 146-a întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi. Întâlnirea a fost dedicată fotografului american de orifine germană Andreas Feininger şi s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de membri ai Clubului Fotografilor Iaşi dar şi a pasionaţilor de fotografie din Iaşi. 

Moderatorul evenimentului, Constantin Ciofu, a motivat mai întâi organizarea unei întrevederi dedicată lui Andreas Feininger, făcând referire la cartea „Fotograful creator” a maestrului fotograf comemorat la 17 ani de când a plecat din această lume. În continuare, a fost vizionat un interviu cu Andreas Feininger, realizat de BBC în anul 1983, montajul şi traducerea fiind realizate de Carmen Băjenaru şi Ionuţ Rebegea, membri ai Clubului Fotografilor Iaşi. Au urmat o serie de discuţii constructive pe marginea interviului vizionat, majoritatea celor prezenţi având un punct de vedere referitor la modul cum Feininger a abordat fotografia, mai ales pe timpul cât a colaborat cu revista americană „Life”. Un alt subiect al serii a fost legat de cartea „Fotograful creator”, semnată de Feiniger, un volum actual în zilele noastre, apărut anul trecut la Editura Polirom, prima traducere fiind realizată în ţara noastră în anul 1967. Prin amabilitatea Editurii Polirom, publicul a putut cumpăra la un preţ promoţionat câteva titluri din colecţia de artă.

Mulţumim Casei de Cultură „Mihai Ursachi” pentru că a găzduit acest eveniment!
Următoarea întrevedere publică va avea loc pe 15 martie 2016!
Un rezumat destul de generos al întrevederii Clubului Fotografilor Iaşi din luna februarie 2016 a scris şi colegul Constantin Ciobanu pehttp://foto-ideea.blogspot.ro
 

A 146-a Întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, Bulevardul Carol I, Parcul Copou

Clubul Fotografilor Iaşi

A 146 – a întrevedere: marţi, 16 februarie 2016, de la ora 18:30, în Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi

Sumar

Andreas Feininger, fotograful maestru – interviu BBC 1983

„Fotograful creator” în epoca contemporană

Prezentarea cărţilor din colecţia de artă a Editurii Polirom

Moderator: Constantin Ciofu

Acum 17 ani, pe 18 februarie, fotograful american de origine germană Andreas Feininger părăsea această lume la vârsta de 93 de ani. Cea mai cunoscută carte a maestrului, „Fotograful creator” a fost tradusă în ţara noastră în anul 1967 la Editura Meridiane. Anul trecut, Editura Polirom a adus la lumină cartea amintită pentru a fi utilă pasionaţilor de fotografie şi nu numai. Clubul Fotografilor Iaşi dedică cea de-a 146-a întrevedere lui Andreas Feininger, mai ales pentru că „testamentul” său – „Fotograful creator” oferă sfaturi utile din domeniul fotografiei, sintetizate după o vastă experienţă.

În cadrul evenimentului, cărţile din colecţia de artă a Editurii Polirom vor putea fi cumpărate cu o reducere de 30 %.

Afiş realizat de Florin Aioanei

Text şi mediatizare: Constantin Ciofu

Accesul în sală este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de Fotografie.

http://clubulfotografiloriasi.ro/

https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi