Autor: constantin
Reflexie la mănăstire, Iaşi – mai 2016
Duminica Mironosiţelor, Iaşi – mai 2016
Ochii din zid, Veneţia, Italia – 2016
Pâine, lumânare şi credincioase, Iaşi – mai 2016
Lumină prin catapeteasmă, Iaşi – mai 2016
Vernisaje-n „Diotima” într-o zi de 10 mai
Mai bine de 100 de oameni, pasionaţi sau interesaţi de fotografie sau de fotografi au participat în ziua de 10 mai 2016, după apusul soarelui, la două vernisaje în Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Evenimentele fotografice au fost organizate de Clubul Fotografilor Iaşi, prin implicarea deosebită a autorilor celor două expoziţii. Am început cu ”Eye-dentity of León”, semnată de Iulian Marcu, şi am continuat cu „Dincolo de nori”, ce cuprinde lucrări realizate mai aproape de cer de colega noastră Mihaela Burlacu. Cele două vernisaje s-au bucurat şi de prezenţa fotografului Ioan Agapi, care a avut atât aprecieri, cât şi anumite recomandări referitoare la lucrările celor doi expozanţi. Seara s-a încheiat cu prezentarea aparatului de fotografiat Nikon D 500 de către Mihai Olaru, manager Nikon România. Mihaela Burlacu a oferit celor interesaţi câteva imagini din expoziţia personală, după ce mai întâi a fost felicitată de colegi, de prieteni şi de cei prezenţi. Cele două expoziţii de fotografie pot fi vizionate până pe 21 mai 2016 în Galria „Labirint” şi în Galeria „La Gard” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” – Parcul Copou din Iaşi. Clubul Fotografilor Iaşi mulţumeşte Casei de Cultură “Mihai Ursachi” pentru găzduirea celor trei evenimente. (Constantin Ciofu, moderatorul întâlnirii şi coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi)
Nikon D500 va fi prezentat şi testat la Iaşi
Expoziţia de fotografie ”DINCOLO DE NORI”
Clubul Fotografilor Iaşi
Galeria de Artă “La Gard”
Expoziţie de fotografie
”DINCOLO DE NORI”
Mihaela Burlacu
Nu sunt multe de spus. Norii își au rostul lor. Și pe munte, ca și în viață, ceea ce este esențial, ceea ce contează se dezvăluie printre nori sau dincolo de nori.
Uneori, când deasupra zonelor de câmpie aleargă nori grei, crestele munților sunt scăldate de lumina soarelui. Dacă vrei să vezi soarele, ești nevoit să urci tot mai sus, dincolo de marea de nori, indiferent de anotimp. Acolo, sus, valurile de nori capătă alte culori și alte înțelesuri. Dacă vrei să dai de lumina din tine, e nevoie să urci muntele din tine trecând dincolo de nori.
Cele 55 de imagini (în format 30X45) din Expoziția ”Dincolo de nori” surprind doar o fărâmă din spectacolul pe care îl oferă norii la altitudine. Fotografiile au fost realizate în Munții Carpați (Retezat, Piatra Craiului, Ceahlău, Suhard, Giumalău, Hășmaș, Făgăraș, Rarău, Munții Rodnei, Munții Baiului), în decurs de patru ani.
Perioada: 09.05.2016 – 21.05.2016
Vernisaj: marți, 10 mai 2016, ora 18.30, Sala “Diotima”
Afiș: Florin Aioanei
Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov
Expoziţia de fotografie ”Eye-dentity of León”
Clubul Fotografilor Iaşi
Galeria de Artă “Labirint”
Expoziţie de fotografie
”Eye-dentity of León”
Iulian Marcu
Întemeiat ca tabără militară romană a Legiunii VI Victrix în jurul anului 29 î.Hr., León este capitala provinciei omonime din comunitatea autonomă Castilia şi León. Situat în nord-vestul Spaniei, León este un oraş foarte liniştit, unde se pune mare accent pe tradiţie şi obiceiuri.
Perioada: 2 mai 2016 – 21 mai 2016
Vernisaj: marți, 10 mai 2016, ora 18:30, Sala “Diotima”
Afiș: Florin Aioanei
Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov






























