În Biserica catolică ʺParrocchia Corpus Domini ʺ din Montecatini Terme, Italia a avut loc sâmbătă, 24 octombrie 2015, vernisajul expoziţiei de Fotografie „Cuvioasa”, semnată de artistul fotograf Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui public numeros şi a avut loc după conferinţa cu tema ʺProblemele actuale ale tinerilor şi adulţilor şi remediile duhovniceşti ale acestoraʺ, susţinută de arhimandritul Atanasie, Vicarul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, şi organizată în cadrul „Întâlnirii Nepsis Toscana”. Artistul fotograf Constantin Ciofu a vorbit despre lucrările expuse publicului, menţionând câteva date despre povestea din spatele imaginilor şi despre importanţa evenimentului cultural: „Mă bucur că am reuşit să fiu în mijlocul dumneavoastră cu o expoziţie de fotografie de la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. Deşi am fost limitaţi în ceea ce priveşte expunerea lucrărilor, sper ca imaginile să vă ofere o privire de ansamblu asupra a ceea ce înseamnă hramul Sfintei Parascheva de la Iaşi”. Cele 50 de lucrări expuse au fost admirate şi apreciate de arhimandritul vicar Atanasie, care a cumpărat prima fotografie din cadrul expoziţiei, de părintele Ioan Bobârnă, protopop al Protopopiatului Toscana, de Don Pietro Rota, parohul de la ʺParrocchia Corpus Domini ʺ din Montecatini Terme şi de participanţii la întâlnirea Nepsis. „Mi-am dorit foarte mult să ajung anul acesta la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iaşi. Am evlavie la această sfântă pentru că a făcut multe minuni în viaţa mea. Mi-au plăcut foarte mult imaginile din cadrul expoziţiei şi am cumpărat o fotografie pentru a ajuta Parohia Ortodoxă „Sfânta Pelaghia” – Montecatini Terme să cumpere clădirea unde se oficiază în prezent sfintele slujbe”, a spus unul dintre participanţi. Expoziţia de fotografie „Cuvioasa” va rămâne expusă în Biserica catolică ʺParrocchia Corpus Domini” până sâmbătă, 31 octombrie 2015, iar apoi va fi mutată în Biserica Ortodoxă din Montecatini Terme.
Vernisajul expoziţiei de Fotografie „Cuvioasa” – Montecatini Terme, Italia
Parohia Ortodoxă Montecatini Terme – Italia
„Cuvioasa”
Expoziţie de fotografie
Constantin Ciofu
Perioadă: sâmbătă, 24 octombrie 2015 – sâmbătă, 31 octombrie 2015
Vernisaj: sâmbătă, 24 octombrie 2015, ora 10:30,
Biserica catolică „Corpus Domini” din Via Marruota, 105 – Montecatini Terme, Italia
Program de vizitare: Luni – Vineri între orele 8:00 -18:00.
Sfânta Cuviosă Parascheva de la Iaşi reprezintă pentru sute de mii de pelerini un dar de mare preţ din partea lui Dumnezeu. Ea se bucură în fiecare an de cinstirea credincioşilor ortodocşi din ţară şi din străinătate, care vin să se închine la sfintele ei moaşte. Oamenii vin la Sfânta şi se aşază la rând, indiferent dacă e frig sau dacă plouă. Anul acesta, în jurul datei de 14 octombrie, timp de mai bine de o săptămână, oraşul Iaşi a fost în sărbătoare. Cele 50 de lucrări în format 20X30 din expoziţie vor oferi doar un fragment din ceea ce înseamnă hramul Sfintei Parascheva de la Iaşi.
Expoziţia are loc în cadrul evenimentului „Întâlnirea Nepsis Toscana”, organizat de Parohia Ortodoxă „Sfânta Pelaghia” din Montecatini Terme.
Afiş: Florin Aioanei
http://clubulfotografiloriasi.ro/
https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
http://constantinciofu.blogspot.ro
Despre Fotografie, la TVR Iaşi
În cadrul emisiunii „Bună dimineaţa Moldova”, difuzată de Studioul Teritorial din Iaşi al Televiziunii Române, din dimineaţa zilei de 22 octombrie 2015, Madeleine Ţinteia, moderatorul emisiunii, i-a avut invitaţi pe Laurian Ghiniţoiu, fotograf şi arhitect, şi pe Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor din Iaşi. Pentru început, Constantin Ciofu a vorbit despre cea de-a 138-a întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi, care a avut loc pe 20 octombrie, iar apoi, Laurian Ghiniţoiu, stabilit în Berlin – Germania, a amintit despre fotografia de arhitectură şi despre conceptul pe care îl abordează. De asemenea, Laurian Ghiniţoiu i-a invitat pe toţi iubitorii de fotografie la vernisajul organizat în această seară la MERU din Copou. La final, s-a amintit că luni, 26 octombrie 2015, Clubul Fotografilor Iaşi va organiza alte două vernisaje, semnate de Ionuţ Rebegea, Constantin Ciobanu şi Toader Ignătescu (sculptor), despre care se va vorbi tot în cadrul emisiunii „Bună dimineaţa Moldova”. De asemenea, Constantin Ciofu a amintit de vernisajul expoziţiei de fotografie „Cuvioasa”, care va avea loc sâmbătă, 24 octombrie 2015, de la ora 10:30, la Biserica catolică „Corpus Domini” din Via Marruota, 105 – Montecatini Terme, Italia, în cadrul evenimentului „Întâlnirea Nepsis Toscana”, organizat de Parohia Ortodoxă „Sfânta Pelaghia” din Montecatini Terme.Mulţumim lui Gabriel Rotaru, realizatorul emisiunii, şi întregii echipe de la TVR Iaşi pentru găzduire.
Vernisajul expoziţiei de Fotografie “people meet (in) architecture”
Expoziţia de fotografie “I Norge”
Clubul Fotografilor Iaşi
Sala “Diotima” a Casei de Cultură
Galeria de artă “La Gard”
“I Norge”
Ionuț Rebegea
Vernisaj: 26 octombrie 2015, ora 18:30.
Program de vizitare: Non-stop
Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov
Printre umbre și “lighioane” – expoziţie de fotografie și sculptură în lemn
b-dul Carol I, Parcul Copou
Clubul Fotografilor Iaşi
Asociaţia de Iniţiativă Democratică şi Ecologică „Eudemos”
Asociaţia “Art-Meşteşugurile Prutului”
Galeria de Artă “Labirint” – Parcul Copou
Printre umbre și “lighioane”
Expoziţie de fotografie și sculptură în lemn
Expun:
Constantin Ciobanu – fotografie
Toader Ignătescu – sculptură în lemn
Vernisaj: Luni, 26 octombrie 2015, ora 18:30, Sala “Diotima
Perioadă: 26 octombrie – 15 noiembrie 2015
Expoziţia noastră aduce în fața privitorului două tipuri de meșteșuguri: cel al sculpturii în lemn și cel al fotografiei, iar tema centrală oscilează între zbaterea umbrelor de a-şi regăsi propriul “eu” – surprinsă de către fotograf (Constantin Ciobanu) – și încercările “lighioanelor” de a reveni la viată, prin intermediul energiei insuflate de către meșterul cioplitor (Toader Ignãtescu din Suceava).
Prin alăturarea inedită de fotografii monocolore și lucrări sculpturale din lemn (“lighioane” cioplite din crengi şi rădăcini, bote ciobăneşti, măşti caricaturale din lemn), autorii doresc să creeze o atmosferă aparte, uneori veselă, alteori contemplativă, ciudată câteodată sau misterioasă, care să îndemne privitorul la meditație.
Vă aşteptăm pentru a vernisa împreună expoziţia de sculptură în lemn şi fotografie şi pentru a schimba impresii despre “umbre și «lighioane»”.
A 138 – a întrevedere a Clubului Fotografilor Iaşi
Clubul Fotografilor Iaşi
A 138 – a întrevedere: marţi, 20 octombrie 2015, de la ora 18:30
Prelegeri publice despre Fotografie – în Sala “Diotima”.











































