Categorie: Opinii

Stavrofora Irina Pântescu s-a mutat la ceruri

Stravofora Irina Pântescu, proinstareţa Mănăstirii Voroneţ din judeţul Suceava, a plecat astăzi, 7 martie 2022, în lumea veşniciei. Prin rânduiala lui Dumnezeu, am cunoscut-o personal pe Preacuvioşia Sa, mai ales că suntem legaţi de aceleaşi rădăcini, şi anume satul Goruni, comuna Tomeşti, unde au trăit bunicii de pe tată. Anul trecut, pe 5 mai, am felicitat-o pe maica Irina cu prilejul zilei onomastice, iar pe 18 decembrie, la serbarea celui de-al doilea hram al Mănăstirii Voroneţ, i-am surprins pentru ultima dată chipul cu ajutorul aparatului de fotografiat. Pe 18 februarie, anul acesta, am intrat în chilia maicii Irina pentru a primi binecuvântare. Slăbită de puteri, a ridicat mâna şi mi-a făcut cruce deasupra capului. M-am bucurat nespus şi i-am urat toate cele bune.

Ne-am intersectat de mai multe ori la evenimentele religioase din judeţul Suceava şi am răspuns invitaţiei Precuvioşiei Sale de a participa la momentele importante din viaţa Mănăstirii Voroneţ din ultimii ani.

A fost un suflet bun, un om care şi-a iubit ţara şi străbunii ce au apărat credinţa, neamul şi limba română.

Dumnezeu să o odihnească cu drepţii şi să mângâie obştea Mănăstirii Voroneţ, care cu multă jertfă s-a îngrijt de Măicuţa până în ultima clipă.

Constantin Ciofu

Păzitoarea Moldovei, cea mai „păzită” Sfântă a lumii

Oraşul Iaşi, altă dată cuprins de bucuria sărbătorii şi de prezenţa numărului mare de pelerini, este cuprins de o mare tristeţe. Sfintei Cuvioase Parascheva, ale cărei sfinte moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, îi este „îngăduit” să-i primească la ea doar pe ieşeni. Aşa au hotărât minţile întunecate care ne conduc în funcţie de cum îi taie capul, fără a respecta legea şi fără a ţine cont de drepturile oamenilor. Imediat ce opinia publică a aflat despre această hotărâre au început să curgă declaraţiile de presă, iar imaginile triste cu oamenii care intrau la Cuvioasa doar pe bază de buletin au arătat cât de ridicoli sunt cei ce au dat o astfel de dispoziţie. M-au impresionat până la lacrimi oamenii adunaţi vineri, 9 octombrie, pe Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” pentru a cânta şi pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de acest abuz din partea autorităţilor centrale care au avut această idee „minunată” de a lovi în credinţa şi evlavia oamenilor. Ca să continue manipularea, de două zile, ieşenii şi bucureştenii primesc mesaje prin roalert ca să se păzească de covid. Fix ei! Fix în oraşele în care se desfăşoară în fiecare an cele mai mari şi mai frumoase pelerinaje din ţara noastră este mare pericol. Deci şi ieşenii ar trebui să stea în case, şi nu cumva să îndrăznească să vină la Cuvioasa, pentru e risc mare.

Timp de 12 ani, am vorbit la fiecare hram al Sfintei Parascheva cu pelerinii. La vederea reportofonului unii se emoţionau, astfel că întrebarea „De ce aţi venit la Cuvioasa?” avea de multe ori acelaşi răspuns. Foarte mulţi oameni vin la Sfânta pentru că o iubesc şi pentru că doresc, prin puţină jertfă, să-i mulţumească pentru că a mijlocit cu rugăciunile sale la Tronul Preasfintei Treimi. Cei ce le-au interzis românilor din ţară să se închine la Sfânta sunt conştienţi că Sfânta săvârşeşte minuni, dar nu sunt de acord cu acestea. Cine ar mai asculta conferinţele de presă şi declaraţiile „comandanţilor supremi” ai ţării, când Sfânta ar fi dominat ştirile zilei? Impresia pe care presa fidelă pandemiei o dă în aceste zile este aceea că Statul a câştigat o bătălie împotriva Bisericii prin interzicerea accesului pelerinilor la Sfânta. Ceea ce nu pot să oprească este rugăciunea şi credinţa oamenilor. Lacrimile, cauzate de umilinţa suportată nedrept de către oameni, vor fi suliţele prin care se va împunge viclenia şi răutatea din inima vrăjmaşilor Bisericii.

Aş dori în rândurile de mai jos să-i încurajez pe cei ce duc dorul Sfintei în aceste zile cu un pasaj dintr-o carte a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul:

„Numai Dumnezeu este prezent pretutindeni. Sfinţii merg dintr-un loc în altul cu o astfel de viteză, încât distenţele se anulează; pentru ei nu există distanţe scurte sau lungi. Când eram la sanatoriu, era unul, sărmanul, de mulţi ani bolnav – Haralambie îi spunea. Se logodise cu o soră medicală din sanatoriu. Pe atunci medicii nu aveau mijloacele necesare pentru vindecarea tuberculozei şi acela era în primejdie de moarte. Mama lui, copleşită de durere, a mers la o mănăstire a Sfintei Parascheva ca să se roage. În acest timp, bolnavul era la reanimare şi medicii nu o lăsau nici pe logodnica lui să intre la el. La un moment dat mama lui o sună la telefon şi-i spune: <<Nu fi mâhnită! Sfânta Parascheva mi-a spus că Haralambie se va face bine. Sfânta Parascheva mi-a mai spus şi aceasta: Acum mă duc şi la Sanatoriul din Lamia, căci şi acolo este cineva în primejdie>>. În acea clipă bolnavul s-a făcut bine. După aceasta, sora medicală a sunat la Sanatoriul din Lamia şi a aflat că exact în acea vreme, cineva, aflat în primejdie de moarte s-a făcut bine ca prin minune. Cu ce viteză a călătorit Sfânta! Dacă o maşină ar fi mers cu o astfel de viteză, s-ar fi dezintegrat. Sfânta nici benzină super nu a consumat, nici cauciucurile nu i s-au stricat”.

Păzitoarea Moldovei, „cea mai păzită” Sfântă a lumii de pelerinii care ar fi venit la Iaşi pentru a-i cinsti sfintele moaşte, să asculte rugăciunile celor de aproape şi celor de departe. Chiar dacă închinarea la racla sfântă nu e permisă pentru toţi, rugăciunea în jurul bisericii în care se află Sfânta poate fi un exemplu de curaj, de demnitate şi de mărturisire ortodoxă.

Electoratul din ţară, oprit de la votul sfinţeniei

Evlavia şi dragostea românilor ortodocşi este pusă la încercare în aceste zile din cauza restricţiilor impuse de mai marii vremelnici. Pentru a preveni răspândirea virusului, accesul pelerinilor din alte judeţe a fost intezis. O explicaţie oferită de cel căruia nu doresc să-i menţionez numele ar fi că un posibil infectat poate răspândi virusul într-un autocar în care mai sunt alte 40-50 de persoane. De acord! Să înţelegem că masca de protecţie şi dezinfectanţii nu ne protejează. Atunci de ce sunt obligatorii? Apoi, dacă autocarele sunt o problemă, înseamnă că trebuie interzisă circulaţia lor. Recent, am văzut în Iaşi un tramvai ticsit de oameni cu măşti pe faţă, dar şi foarte multe autocare cu oameni care vin sau pleacă în ţară sau în străinătate. Mai mult, în ziua alegerilor locale, am văzut oameni care stăteau unul lângă altul la rând pentru a vota. Îndemnul către populaţie a fost: „Ieşiţi la vot în număr cât mai mare!”. Pentru o zi, pandemia a fost anulată. Şi oamenii au ieşit şi au stat chiar şi la rând fără a ţine cont de „reguli”. Au avut voie! Exemplele pot continua. Am văzut câteva fotografii cu pelerinii care au început să vină deja la Iaşi pentru a „vota sfinţenia”. O organizare exemplară din partea reprezentanţilor Bisericii, ce merită apreciată! Dincolo de restricţiile impuse, cred că pelerinii care o iubesc cu adevărat pe Sfânta Parascaheva şi i-au cerut ajutorul pe care l-au şi primit trăiesc un sentiment de mâhnire. Bănuiesc că pe toate posturile de televiziune doar despre „interzicerea pelerinajului” se discută. În acelaşi timp, oamenii bolnavi de răutate, necunoscători ai credinţei adevărate, comentează pe seama acestui subiect pe internet, lovind în evlavia şi credinţa ortodocşilor. Să o facă în continuare, pentru că doar aşa li se potoleşte setea de răutate pe care au dobândit-o din diferite motive şi în funcţie de mediul în care s-au dezvoltat.

Bisericile închise de „ducele lumii acesteia” vor fi deschise de Hristos

În Filocalia XI, Sfinţii Varsanufie şi Ioan, un episcop îl roagă pe Bătrânul Ioan să-i scrie o scrisore de prietenie unui duce care a îmbrăţişat creştinismul. Iată un paragraf din această frumoasă scrisoare:

„Şi care sunt aceste roade duhovniceşti, dacă nu a lupta pentru credinţa în Hristos şi a susţine creştinismul? Căci, deşi el se susţine mai ales prin Hristos, Dumnezeu voieşte să probeze şi voinţa oamenilor spre a se arăta încotro se înclină. De fapt, Biserica nu se poate desfiinţa. Căci făgăduinţa lui Dumnezeu spune: <<Pe această Piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui pe ea>>(Mt. 16,18). Deci binele trebuie să vină. Dar fericit este cel prin care vine. Răpiţi deci voi, care sunteţi iubitori de Hristos, această fericire. Aceasta voiesc să o ştiţi, slăvite Domn, că, dacă ar fi păgân cel ce are puterea şi potrivnic credinţei, n-am fi avut ce să facem decât să închidem bisericile, până ce le vor deschide iubitorii de Hristos împăraţi”.

Notă: „Biserica nu e o realitate închisă în prezent. Ea reprezintă o tensiune şi o perspectivă eshatologică. Hristos nu e numai prezent în Biserică şi în lume. El şi vine, şi venirea lui e tot mai aproape. Dar la venirea Lui contribuim şi noi. Iar, întrucât Hristos e izvorul binelui, binele nu este numai, ci vine luptând cu răul, care caută să înlăture prezenţa binelui şi să împiedice venirea lui. Dar la venirea continuă a binelui, la impunerea lui asupra răului ce-l împiedică trebuie să contribuim şi noi. Până la sfârşitul lumii va dura această venire, întrucât până a sfârşitul ei răul i se va împotrivi. Dar pentru că venirea mai deplină a binelui depinde şi de oameni, iar mulţi dintre aceştia vor putea să rămână tot mai ataşaţi răului, acesta putea spori. Dar, cu cât răul va face mai mult din forma aceasta a lumii un loc mai puţin în stare să-l tolereze, cu atât va fi mai aproape venirea lui Hristos, ca binele menit să-i schimbe chipul actual. Căci binele nu se poate resemna să nu se extindă. El trebuie să vină. Până putea să încapă mai mult în forma aceasta a lumii, el se mulţumea să ia loc în ea, alăturea cu răul. Dar, fiincă răul tinde să ocupe din ce în ce o mai mare parte din lume, chiar prin aceasta contribuie la trebuinţa schimbării ei. Aceasta se va arăta prin împuţinarea celor ce cred în Hristos, chiar dacă credinţa lor se întăreşte. Şi starea aceasta s-ar putea vedea prefigurată în ceea ce spune sfântul în aceste rânduri. Când ducele lumii acesteia, potrivnic lui Hristos, va închide bisericile, va veni Împăratul Hristos, care le va deschide, schimbând chipul actual al lumii”.

Îmi doresc ca măsurile impuse în contextul actual să nu pornească din dorinţa de a lovi în Biserică şi în sfinţii la care oamenii au evlavie foarte mare. Dacă în intenţia de a resticţiona accesul oamenilor la Sfânta Parascheva se află alte motive decât cele reale şi prezentate, acestea vor ieşi la iveală.

Voi continua în rândurile de mai jos cu un alt paragraf din aceeaşi minunată Filocalie XI:

Ce înseamnă cuvintele: „Bucuraţi-vă întotdeuna; rugaţi-vă neîncetat; în toate mulţumiţi” (I Tes. 5,16-18)

Răspuns: „În aceste trei lucruri se cuprinde mântuirea noastră. A se bucura pururea este o chezăşie a dreptăţii; căci nu se poate bucura cineva dacă nu vieţuieşte totdeuna potrivit dreptăţii. Rugăciunea neîncetată împiedică orice rău, căci aceasta nu dă loc diavolului în noi. În sfârşit, mulţumirea în toate este o dovadă vădită de iubire a lui Hristos. Iar dacă ţinem primele două porunci, aducem mulţumire Domnului”.

Vor fi în aceste zile la Iaşi şi oameni din alte judeţe. Unii pentru tratament, alţii pentru a vizita oraşul, alţii pentru afaceri, alţii pentru a-şi vizita rudele, alţii pentru a-şi cumpăra haine de la târgul de blănuri sau pentru alte motive. Cu siguranţă, cei mai „vânaţi” dintre aceştia vor fi pelerinii, oameni care sunt dispuşi să îndure frigul, foamea, setea şi eventual frica pentru a aduce cinstire în câteva secunde unuia din cele mai mari şi sfinte altare din lumea întreagă: Sfânta Parascheva. (Constantin Ciofu)

Biserica din Andrieşeni, o capodoperă spre desăvârşire

În dimineţa zilei de duminică, 31 mai 2020, am ajuns în satul Andrieşeni pe o vreme mohorâtă şi ploioasă. Îmi era dor de acest loc şi de părintele paroh Mihai Cepeliuc, pe care îl cunosc din anul 2008. Ani la rând am fost prezent la multe evenimente religioase şi culturale desfăşurate la iniţiativa părintelui Mihai, iubit şi apreciat pentru lucrarea frumoasă pe care o desfăşoară. Am cunoscut împlinirile şi neliniştile acestei comunităţi parohiale care se străduie să ducă la bun sfârşit o operă de artă, şi anume Biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Imediat după ce am intrat în incinta curţii parohiale am ajuns în biserica rezidită şi extinsă pe vechiul amplasament. Sfântul locaş a prins contur, deşi au existat multe dificultăţi în ceea ce priveşte fondurile necesare şi a echipelor de lucru. Cu toate acestea, s-a lucrat cu multă atenţie şi s-a respectat proiectul. Poate că timpurile ni se par grele pentru o astfel de lucrare. Cu puţin mai multă credinţă şi dragoste faţă de Dumnezeu din partea tuturor, această lucrare se va desăvârşi. Acoperirea locaşului de închinăciune reprezintă o prioritate, pentru că altfel ceea ce s-a construit până în prezent poate suferi din cauza intemperiilor. Părintele Mihai nu conteneşte la fiecare Sfântă Liturghie, la slujba Acatistului sau la cea a Vecerniei să se roage pentru cei ce au oferit din jertfa lor pentru edificiul aflat în construcţie. Cu toate acestea, sunt încă mulţi oameni din sat sau plecaţi în alte părţi ale ţării şi ale lumii care încă au şansa să se alăture acestei lucrări frumoase. Cât de frumos sună cuvântul „împreună”! Cât de emoţionant va fi momentul sfinţirii acestei biserici când ctitorii şi binefăcătorii se vor bucura împreună de încununarea efortului comun! Cu toate acestea, vor fi mulţi cei care nu se vor regăsi în această lucrare. Să ne rugăm pentru sănătatea tuturor celor rânduiţi să contribuie la desăvârşirea bisericii din Andrieşeni, ce va fi „locul îngerilor şi al Împărăției lui Dumnezeu, unde cerul coboară pe pământ” (Sfântul Ioan Hrisostom).

Hristos S-a înălţat!

Constantin Ciofu, jurnalist


IPS Pimen, chipul smerit care m-a impresionat

La sfârşitul lunii mai 2016, am participat la Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava la o lansare de carte, precedată de o slujbă de Te Deum. Manifestarea s-a desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Întrucât Înaltpreasfinţia Sa a întârziat câteva minute, a coborât din maşină, a luat mantia şi mitra necesare pentru începerea slujbei, şi a pornit spre Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Voroneţ. De îndată ce a intrat pe poarta aşezării monahale, câţiva preoţi s-au oferit să-l ajute, dar nu a fost cu putinţă. Cu paşi repezi, Ierarhul şi-a continuat traseul spre locaşul de închinăciune, întreaga audienţă rămânând impresionată de gestul Înaltpreasfinţiei Sale. Această imagine este doar una din puţinele fotografii care au surprins chipul smerit al Arhipăstorului Sucevei şi Rădăuţilor, model pentru mulţi slujitori ai Bisericii. Am oferit această fotografie printată Înaltpreasfinţiei Sale şi multor preoţi din judeţul Suceava ce s-au bucurat nespus. Sunt sigur că această imagine le va aminti celor din Bucovina cât de bun şi simplu a fost Înaltpreasfinţitul Pimen.

Îmi pare tare rău pentru că Părintele Arhiepiscop Pimen a plecat din această lume învins de boală, în aceste vremuri tulburi. Cred că multă lume îl va plânge şi cred că foarte mulţi îl vor înconjura cu multă dragoste pe ultimul drum!

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Înviere cu dor de Hristos şi de cei dragi

Sărbătoarea Sfintelor Paşti din acest an va fi una destul de dureroasă pentru mulţi dintre noi. Din cauza situaţiei actuale din ţara noastră şi din lume, cei mai mulţi dintre noi vom fi departe de cea mai frumoasă slujbă din an şi anume slujba Învierii. Oamenii credincioşi, sau doar purtători ai numelui de creştin ortodox, au fost şi sper să fie în continuare atraşi de lumina lui Hristos care este oferită în această noapte sfântă. Fără bucuria de a primi lumina din casa Mântuitorului lumii, ne va cuprinde poate întristarea dar mai ales dorul de a ne ruga împreună. În acelaşi timp, dorul şi mâhnirea i-a cuprins pe bunicii sau părinţii noştri, pe cei singuri, dar mai ales pe cei bolnavi sau în alte situaţii dificile. Substantivul „dor” este folosit doar de români, în alte limbi fiind exprimat doar prin verbe. Sunt mai mult ca sigur că pe lângă multe alte sentimente care ne încearcă în aceste zile, unul din ele este dorul. Mărturisesc că sunt multe lucruri de care îmi este dor să le fac după această pandemie (dacă se va încheia aşa cum ne dorim cu toţii). Fiind lipsit de posibilitatea de a ajunge în multe locuri sfinte dragi sufletului, trăiesc cu nădejdea ca voi avea prilejul de a le revedea cât mai curând. Purtând în suflet dorul pentru Mântuitorul Hristos, pentru Sfinţi şi pentru sfintele slujbe săvârşite în prezenţa oamenilor în biserică, doresc tuturor sărbători pline de lumină. Dacă vom lăcrima în această noapte să nu ne întristăm, ci să ne bucurăm pentru că este Învierea lui Hristos. Să dăruiască Mântuitorul tuturor celor ce şi-ar fi dorit din tot sufletul să fie în biserică în această noapte harul şi binecuvântarea Sa!

Hristos a înviat!

A venit din nou Crăciunul!

La mulți ani tuturor!

Ne aflăm într-o perioadă frumoasă ce gravitează în jurul Naşterii Mântuitorului Hristos. Sau cel puţin ar trebui să ne raportăm doar la naştearea Celui ce a adus lumii întregi posibilitatea mântuirii. Câţi dintre noi suntem conştienţi de acest mare Dar pe care Dumnezeu L-a făcut lumii întregi? Câţi dintre noi caută să afle şi să înţeleagă ce s-a schimbat în lumea aceasta odată cu venirea lui Mesia? În vremurile de demult, oamenii nu aveau acces la educaţie şi la informaţie, dar cu toate acestea parcă era mai multă credinţă. Era mai multă credinţă, dar şi tradiţie. Oamenii simpli duceau o viaţă sfântă pentru că iubeau credinţa ortodoxă şi tradiţiile, iar o moştenire de mare preţ era educaţia. Revenind în zilele noastre, avem senzaţia că trăim într-o lumea a discrepanţelor. Am ajuns să serbăm doar două din cele trei zile de Crăciun pentru că foarte mulţi oameni se întorc la serviciu. Pe lângă asta, mă gândesc câţi oameni în toate zilele de sărbătoare stau în casele lor serbând Naşterea Domnului doar bucurându-se la brad şi mâncând bucate alese. Există oameni cărora le place să serbeze Crăciunul dar în inima lor nu există Dumnezeu. Oare este suficient să petrecem zilele închinate Naşterii Domnului „bucurându-ne” doar de cele trecătoare? Cei ce aleg ca în aceste zile să serbeze mai întâi prin rugăciune nu îi pot înţelege pe cei ce stau acasă să păzească bradul sau să-i omenească pe musafiri. Este posibil ca cei ce nu cinstesc Naşterea Domnului în biserică să nu-i înţeleagă pe oamenii care merg să primească harul lui Dumnezeu în cadrul Sfintei Liturghii. Este de neconceput ca în zilele de Crăciun, la momentul liturgic, un creştin ortodox să fie în alt loc decât în biserică. Dacă Mântuitorul Hristos nu s-ar fi născut, nu am fi avut nici Crăciun, nici Paşti, nici sărbătoare, nici Sfinte Taine, s.a. Multe daruri şi mult har ne-a oferit Dumnezeu de-a lungul timpului. Fără acestea, viaţa noastră nu ar fi fost la fel. Să preţuim darurile Creatorului mai mult decât orice lucru trecător din această lume. Să-i oferim Pruncului Iisus dragostea şi inima noastră! Ca să-I facem pe plac, să purtăm în rugăciune pe toţi oamenii care din diferite motive se află în jurul corabiei! În rest, bucuraţi-vă, a venit din nou Crăciunul!

Tanti Filofteia din Buhalniţa s-a mutat la ceruri

După aproape opt decenii de vieţuire pe acest pământ, tanti Filofteia Papuc din satul Buhalniţa, comuna Hangu, judeţul Neamţ, a plecat la Domnul. Am cunoscut-o la biserica din Parohia Buhalniţa, unde participa cu multă credinţă la sfintele slujbe. Avea chipul blând şi vorba duioasă, iar greutăţile înfruntate de-a lungul vieţii şi boala nu au împiedicat-o să participe la sfintele slujbe şi să aibă grijă, atât cât a fost posibil, de căsuţa în care locuia. Împreună cu fotografii prezenţi la Tabăra „Buhalniţa, legenda de la poalele Ceahlăului, desfăşurată în perioada septembrie 2017-noiembrie 2018, am păşit în casa ei. Chipul bătrânei a fost surprins de fotografi în lumină, iar cântecele şi poeziile pe care ni le-a împărtăşit ne-a dus parcă în vremurile de altă dată, când parcă oamenii erau mai buni, mai harnici, mai milostivi şi mai credincioşi. Am avut bucuria ca în vara anului 2015 să-i iau un interviu pentru un documentar, astfel că tanti Filofteia s-a îmbrăcat în costumul naţional de o frumuseţe rară. Bătrânii care se duc acum la ceruri nu se mai întorc niciodată, dar rămân poveştile lor. Cred că vârstinicii de mâine nu vor avea aceleaşi virtuţi pe care le au cei ce au prins alte vremuri.

Vă ofer mai jos spre vizualizare interviul cu tanti Filoftei şi o galerie de fotografii

Dumnezeu să o ierte!

La mulţi ani române!

Zilele de sărbătoare parcă ne fac să uităm pentru câteva clipe de ceea ce ne dezbină. Din păcate, Ziua României este serbată şi în acest an nu într-un climat de pace şi de armonie între români ci într-o oarecare încordare. Aceasta din cauza unor politicieni care se cred veşnici pe acest pământ şi care parcă urmăresc alte interese decât al celor pe care îi reprezintă. Cu toate aceste nelinişti, cu toţii, de la preşedinte până la cel mai mic, ne urăm „La mulţi ani de Ziua României!”. În această zi mă gândesc la procentul celor care le este ruşine să spună că sunt români, la cei ce îşi urăsc fraţii de acelaşi neam, la cei ce şi-au părăsit foarte uşor ţara, la cei ce au uitat de părinţi, de tradiţii şi mai ales de credinţa ortodoxă, născută odată cu acest popor. Trăim într-o ţară atât de frumoasă şi de bogată, dar cu toate acestea, fiecare zi ni se prezintă ca fiind o calamitate. Numai cifre pesimiste şi prognoze apocaliptice! Fiecare dintre noi este responsabil de tot ceea ce se întâmplă. De ce? Pentru că foarte adesea credem că „adevărul” aparţine unora şi minciuna altora. Unii sunt buni, iar ceilalţi sunt corupţi, hoţi, mincinoşi, s.a. Când cei pe care îi considerăm buni ne vor dezamăgi, va veni revolta, odată cu mustrarea de conştiinţă şi cu lehamitea. Ziua României ar trebui să ne determine pe fiecare dintre noi să ne raportăm la ţara noastră cu responsabilitate în fiecare zi. Deşi suntem aproape 20 de milioane de locuitori, adică o forţă, nu reuşim să ne impunem civilizat, împreună, în faţa a câtorva sute de politicieni, pentru ca ţara aceasta să mergă în direcţia pe care ne-o dorim. La mulţi ani celor ce încă mai sunt români! Sper ca Bunul Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne izbăvească de cei ne nu iubesc acest neam sfânt, a cărui libertate şi credinţă s-au dobândit cu sânge! La mulţi ani române!

Obiectivitate în agenda opiniei publice

Am constatat că în foarte multe situaţii agenda opiniei publice a fost şi este invadată de subiecte care nu au avut întotdeauna de a face cu ceea ce ţine de popor. Foarte multe subiecte au fost legate de politică, de alegeri de tot felul, de câştigători şi învinşi. S-a vorbit apoi despre încălcarea Constituţiei şi a drepturilor omului, iar legea a fost interpretată de o parte şi de alta. Desigur unii comentatori s-au exprimat pro şi contra, fiind aduse argumente solide că legea nu este respectată. Cei ce au votat în ultima vreme, indiferent de opţiunea lor, au considerat că puterea de a schimba este în mâinile lor. Îmi aduc aminte în urmă cu ceva ani cum era huiduit din cauza austerităţii un om politic la o manifestaţie organizată în Iaşi. Sincer, mi-a fost milă de personaj. Din nefericire, huiduielile nu au schimbat mare lucru, dar oamenii au dorit să se exprime în acest fel. Oare câţi dintre noi atunci când merg la vot îşi fac timp să analizeze de exemplu câteva statistici. Adică să am motiv să dau votul meu altora pentru că nu şi-au respectat angajamentele, justifincând şi nu fiind influenţat doar de unele evenimente.

De exemplu, o statistică spune că în anul 2016, veniturile totale ale populaţiei, medii lunare pe o gospodărie au fost de 2945 de lei, iar cheltuielile au fost în medie de 2524 lei pe o gospodărie. În trimestrul III din anul 2018, veniturile totale ale populaţiei, medii lunare pe o gospodărie au fost de 4454 lei, iar cheltuielile totale au fost în medie de 3891 lei lunar pe o gospodărie.

Am avut parte în ultimii ani de câteva evenimente care ne-au distras atenţia de la ceea ce îi interesează pe oameni cel mai mult: nivelul de trai. Ori în urma unor evenimente care au generat frustrare, indignare şi revoltă, oamenii au considerat că cei ce au greşit trebuie să plătească. S-a mai gândit cineva la ţara aceasta, la oamenii săraci, la bătrânii singuri, la copiii rămaşi singuri, la cei ce mor din cauza diferitelor boli în spitale, la violenţa domestică, s.a. ? Poate că da! Dar agenda publică ne-a fost mereu ocupată cu multe alte „probleme”, fiind obligaţi ca în anii de după 1990 să ne uităm la filmele difuzate în reluare, chiar dacă unele erau în reluare.

Ca să mă întorc în zona cifrelor, astăzi am aflat că „Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat recent 1,051 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 46 de luni, la un randament mediu de 3,92% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României”.

Avem la putere un guvern care a format o majoritate pentru a fi validat de Parlament. Această majoritate s-a format tot din aleşii poporului, indiferent de partid. Deci, conform legii are legitimitate să dea ordonanţe, să treacă legi prin Parlament, s.a. Ce părere oare are opinia publică despre acest împrumut? Este bine, este rău? Chiar nu mai sunt parale? Cât de credibile sunt explicaţiile pentru a justifica acest împrumut?

Ne lăsăm conduşi şi ne convine asta. Cred că soluţia este să începem să gândim, să cercetăm mai în amănunt ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Lipsa unei atitudini ferme din partea noastră, în raport cu ceea ce se întâmplă în ţară, va face ca politicile să se întoarcă împotriva noastră. E doar o constatare menită să urnească puţin falsa percepţie despre agenda publică.